Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

16
Tue, Apr
106 New Articles

Da' cu ei ce-ati avut? | AUDIO

Cu gura plină
Tools
Typography

Discursurile celor cărora le-am dat frâile în mâni ca să ne conducă încotro or vedea cu ochii şi încotro îi duce mintea par să fie, câteodată, adevărate momente de desfătare (pentru noi) chin (pentru limba română) plus un vârf de cuţit de ridicol (pentru ei).

Dacă nu ne credeţi pe cuvânt, vă dăm posibilitatea să ascultaţi cu urechile voastre ceva la ce, poate, nu aţi fost atenţi.

Până atunci, însă, vă spunem doar că de această dată cel căruia i-a revenit onoarea de a ajunge la această rubrică este nimeni altul decât Nemeti Andrei, consilier judeţean UDMR în cadrul Consiliului Judeţean Cluj.

Aflat pe scenă în calitate de oficialitate invitată la eveniment, Nemeti Andrei a avut şansa să vorbească printre ultimii de pe scenă, ceea ce l-a adus în postura de-a avea neşansa să spună că "antivorbitorii mei au spus, poate, totul"...

Adică cuuum? "Antivorbitori"? Păi împotriva a ce vorbesc ei?...

Da, ştim, Nemeti Andrei e vorbitor de limbă maghiară care şi este limba maternă a domniei sale. Da, ştim că Nemeti Andrei, aşa vorbitor de limbă maghiară cum e, vorbeşte limba română mai corect decât mulţi români pentru care putoarea (ca fel de a fi) a fost mai puternică decât şcoala. Şi da, ştim şi că Nemeti Andrei este o persoană tare jovială, tare sociabilă şi de bun simţ, dar momentul a fost prea la locul lui ca să-l pierdem din vedere.

Aşa că dacă e să ne luăm după ce-a spus Nemeti Andrei, s-ar putea ca acesta să fi avut perfectă dreptate, doar că a fost atât de fină nuanţa încât ne-a scăpat. Dar nu de tot: adică dacă e să ne gândim că toţi cei care au vorbit înaintea lui Nemeti Andrei - adică antevorbitorii - au vorbit în limba lor maternă, în română, aceştia pot fi consideraţi antivorbitori de către Nemeti Andrei eventual doar pentru că au vorbit într-o limbă care nu este maternă şi pentru Nemeti.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS