Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

12
Fri, Jul
84 New Articles

Colinde si bucate la colegiul "Dr. Ioan Ratiu"

Diverse
Tools
Typography

Proiectul "Tradiţii culinare de Crăciun" a prilejuit joi, 20 decembrie, la Colegiul Tehnic "Dr. Ioan Raţiu" din Turda, un eveniment mai deosebit.

Apropierea sărbătorilor de iarnă a fost marcată, la instituţia de învăţământ, cu un spectacol găzduit în sala "Ion Raţiu" dar şi cu o degustare de preparate tradiţionale de crăciun.
După ce directorul Marioara Piper a explicat proiectul în care este implicat colegiul, a dat cuvântul viceprimarului municipiului Turda, Lucian Nemeş. "Mă bucur că astăzi pot să vin în faţa dumneavoastră, să reprezint tot ceea ce înseamnă instituţia primăriei noastre", spunea Lucian Nemeş, adăugând: "din punctul nostru de vedere aveţi tot sprijinul în tot ceea ce înseamnă activităţile pe care le întreprindeţi şi ne bucurăm că la finalul acestui an putem să venim şi să asistăm la un concert special de colinde pe care organizatorii îl organizează, concert care a devenit o tradiţie la liceul dumneavoastră", viceprimarul Turzii urând tuturor celor prezenţi sărbători fericite.
Spectacolul a fost oferit de un grup de elevi ai colegiului care au interpretat colinde şi cântece de crăciun şi au recitat poezii care duceau cu gândul la sărbătoare. De reuşita spectacolului artistic oferit invitaţilor de grupul de elevi s-a ocupat profesor Marcela Matei.
După spectacolul din sala "Ion Raţiu", invitaţii au fost poftiţi în sala festivă a Colegiului Tehnic "Dr. Ioan Raţiu" din Turda unde, aşezate frumos pe mese, îi aşteptau preparatele culinare tradiţionale de crăciun, care au fost rezultatul muncii elevilor.
Realizarea preparatelor propuse spre degustare a avut loc în cadrul proiectului "Tradiţii culinare de Crăciun", parte integrantă a subproiectului "Călătorii culinare" derulat de Colegiul Tehnic "Dr. Ioan Raţiu" din Turda.
Cadrele didactice care au coordonat şi îndrumat elevii în proiectul "Tradiţii culinare de Crăciun" sunt profesor Marilena Nemeti, profesor Mihaela Frunzăreanu, profesor Daniela Pasc şi profesor Adriana Curşeu.  

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS