Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Wed, Jun
98 New Articles

IŞJ organizează sesiuni de formare cu directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar

Diverse
Tools
Typography

În perioada11-15 martie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează, pe zone ale județului Cluj, sesiuni de formare cu toți directorii unităților de învățământ preuniversitar, privind aplicarea Ordinului M.E., nr. 6.235 din 6 septembrie 2023, pentru aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar.

Realizarea activităților educaționale pentru prevenirea tuturor formelor de violență, în sistemul educațional preuniversitar, din județul Cluj, reprezintă o prioritate a managementului instituțional, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Și în acest an școlar, pe agenda Inspectoratului Școlar Județean Cluj sunt prevăzute o serie de actiuni și întâlniri zonale cu toți directorii unităților de învățământ preuniversitar, având ca tematică aplicarea legislației în vigoare și a procedurilor operaționale aprobate, privind managementul situațiilor de risc, implicit a cazurilor de violență fizică și a bullyingului, din incinta și din perimetrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj.  

Astfel, în scopul creșterii capacității instituționale a școlilor, privind gestionarea tuturor formelor de violență  asupra beneficiarilor primari ai educației, precum și a situațiilor corelate formelor de violență, respectiv a suspiciunii de violență asupra copiilor, în incinta și în afara mediului școlar, în perioada 11-15 martie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează sesiuni de instruire și formare, față în față, cu toți directorii unităților de învățământ preuniversitar, din județul Cluj, în scopul adoptării unor măsuri suplimentare pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar clujene, precum și pentru îmbunătățirea managementului situațiilor de violență din școli, potrivit prevederilor O.M.E., nr. 6235/6.09.2024.

La aceste întâlniri au fost invitați și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Cluj, ai Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.

Seria întâlnirilor a debutat azi, 11 martie 2024, la Huedin, cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din zonă și va continua în această săptămână, conform următorului calendar:

  • 12 martie 2024, directorii unităților de învățământ preuniversitar din zonele Dej și Gherla;
  • 14 martie 2024, directorii unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca și zona metropolitană;
  • 15 martie 2024, directorii unităților de învățământ preuniversitar din zonele Turda și Câmpia Turzii.

„ În contextul multiplelor cazuri de violență petrecute în ultima perioadă în mediul școlar, am decis să organizăm în acestă perioadă o serie de întâlniri în cadru mai restrâns, pe zone, pentru a oferi directorilor unităților de învățământ posibilitatea de a clarifica anumite aspecte procedurale, dar mai ales, de a discuta aspecte concrete cu reprezentanții instituțiilor care au, pe lângă Inspectoratul Școlar Județean Cluj, atribuții privind managementul interinstituțional și multidisciplinar al cazurilor de violență sau bullying  săvârșite în mediul școlar sau în afara mediului școlar. Este foarte important să ne unim eforturile, să comunicăm cu părinții, să folosim expertiza psihologilor școlari, cu atât mai mult, cu cât din acest an școlar, în județul Cluj, fiecare școală beneficiază de serviciile unui psiholog școlar,” a declarat doamna Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

COMUNICARE INSTITUȚIONALĂ, I.Ș.J. Cluj

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS