Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

23
Tue, Apr
110 New Articles

Concursul național de eseuri, ediția a XVII-a ”Ce ar face personajul tău preferat de poveste dacă ar vizita Turda”

Diverse
Tools
Typography

Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda organizează începând de Luni, 2.05.2021, a XVII-a ediție a concursului de eseuri. Tema din acest an a acestui concurs este ”Ce ar face personajul tău preferat de poveste dacă ar vizita Turda”.

Prin acest concurs organizatorii își propun încurajarea afirmării tinerelor talente în domeniul creaţiei literare, promovarea literaturii, a valorilor turistice turdene, sensibilizarea tinerei generaţii pentru cunoaşterea şi respectarea moştenirii culturale, promovarea literaturii și a elevilor talentați și apropierea lor de spiritul valorilor autentice. La concurs pot participa, pe 2 secțiuni, elevii claselor a VII-VIII și cei ai claselor X-XI din toate județele țării.

Plicul cu eseul poate fi depus la sediul central al Bibliotecii Municipale „Teodor Murăşanu” Turda situat în Piaţa Republicii nr. 52, sau eseul poate fi trimis în format electronic la adresa de E-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. până în data de 27 Mai a.c. ora 10, împreună cu datele personale ale concurentului (nume, prenume, data naşterii, școala, clasa, adresă, nr. de telefon), cu numele profesorului îndrumător. Prin participarea la concurs, fiecare  elev își asumă dreptul de autor asupra lucrării trimise. Textele care se dovedesc a fi copiate și nu aparțin elevilor care le trimit, vor fi automat descalificate. 

La concurs se poate trimite o singură lucrare de maxim o pagină și jumătate, format A4. Lucrările trebuie scrise pe computer, cu fonturi Times New Roman de mărimea 12, distanțate la 1 rând. Lucrările trimise pentru concurs nu se returnează. Rezultatele concursului vor fi anunțate Luni, 30 Mai 2022 pe pagina de Facebook a bibliotecii turdene și vor fi postate pe pagina web a bibliotecii www.bibliotecaturda.ro, la rubrica anunţuri. La aceeaşi rubrică se va posta lista premianţilor şi lucrările premiate. Festivitatea de premiere a lucrărilor va avea loc în data de 1 Iunie.

Vă așteptăm cu drag!

Daniela Deac
Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda
Tel: 0264.31.38.37
E-mail:
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS