În perioada ianuarie – martie 2022 Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează, în conformitate cu prevederile O.M.E. nr. 4597/ 6.08.2021, O.M.E. nr. 5195/03.09.2021, respectiv O.M.E. nr. 3026/ 13.01.2022, concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj, care au rămas vacante, ca umare a concursului organizat în perioada septembrie-decembrie 2021.
Pot participa și la această etapă a concursului cadrele didactice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
- Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile 149 alin. (3), din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
- Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;
- Au calificativul "Foarte bine" acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
- Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit 248 alin. (3), din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform 280 alin. (2) litera (d), din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;
- Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor 234 alin. (1), din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Nu au avut statutul de "lucrător al Securității" sau "colaborator al Securității".
Înscrierea la concurs se realizează în platforma informatică, disponibilă la adresa: https://concursdirectori.edu.ro, în perioada 19-25 ianuarie 2022, conform prevederilor O.M.E. nr.3026/13.01.2022.
Dosarele de înscriere vor fi elaborate cu respectarea strictă a prevederilor art. 8 alin. (1) și alin. (2) din Metodologia aprobată prin O.M.E. nr. 4597/06.08.2021, respectiv O.M.E. 5195/03.09.2021.
Proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct, din unitățile de învățământ preuniversitar de stat va avea loc în data de 18 februarie 2022, iar proba de interviu se va desfășura în perioada 16-25 martie 2022, în locațiile stabilite de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Metodologia de concurs, bibliografia-cadru pentru concurs, fișele posturilor pentru director și director-adjunct, lista funcțiilor vacante și lista documentelor necesare înscrierii la concurs sunt afișate la sediul instituției, strada Argeș nr.24, Cluj-Napoca și pe site-ul www.isjcj.ro.
Lista funcțiilor vacante de conducere pentru directori și directori adjuncți, pentru care se organizează concursul la nivelul județului Cluj poate fi consultată în anexa atașată prezentului comunicat de presă și pe site-ul I.Ș.J. Cluj.
Biroul de presă al I.Ș.J. Cluj
Lista funcțiilor vacante de conducere pentru directori și directori adjuncți, sesiunea ianuarie-martie 2022
Nr. crt. | Unitatea de învățământ preuniversitar | Localitatea | Funcția vacantă (Director/ Director adjunct) |
1 | Centrul Județean De Excelență Cluj | Cluj-Napoca | director |
2 | Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director adjunct |
3 | Colegiul "Emil Negruțiu" Turda | Turda | director |
4 | Colegiul "Emil Negruțiu" Turda | Turda | director adjunct |
5 | Colegiul Național Pedagogic "Gheorghe Lazăr" Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director |
6 | Colegiul Național Pedagogic "Gheorghe Lazăr" Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director adjunct |
7 | Colegiul Tehnic "Victor Ungureanu" Câmpia Turzii | Câmpia Turzii | director adjunct |
8 | Grădinița Cu Program Prelungit "Prichindeii Veseli" Huedin | Huedin | director |
9 | Grădinița Cu Program Prelungit "Veseliei" Gherla | Gherla | director |
10 | Liceul Teologic Reformat Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director adjunct |
11 | Liceul Teoretic "Alexandru Papiu Ilarian" Dej | Dej | director adjunct |
12 | Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director |
13 | Liceul Waldorf Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director |
14 | Palatul Copiilor Cluj | Cluj-Napoca | director |
15 | Școala Gimnazială "Avram Iancu" Câmpia Turzii | Câmpia Turzii | director adjunct |
16 | Școala Gimnazială "Horea Cloșca Și Crișan" Turda | Turda | director adjunct |
17 | Școala Gimnazială "Ioan Alexandru" Sânpaul, Com. Sânpaul | Sânpaul | director |
18 | Școala Gimnazială "Ioan Opriș" Turda | Turda | director adjunct |
19 | Școala Gimnazială "Kos Karoly" Izvoru Crișului, Com. Izvoru Crișului | Izvoru Crişului | director |
20 | Școala Gimnazială "Mihai Viteazul" Câmpia Turzii | Câmpia Turzii | director adjunct |
21 | Școala Gimnazială "Nicolae Titulescu" Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director adjunct |
22 | Școala Gimnazială "Ștefan Pascu" Apahida, Com. Apahida | Apahida | director adjunct |
23 | Școala Gimnazială Bonțida, Com. Bonțida | Bonţida | director |
24 | Școala Gimnazială Cojocna, Com. Cojocna | Cojocna | director |
25 | Școala Gimnazială Cutca, Com. Sânmartin | Sânmărtin | director |
26 | Școala Gimnazială Mintiu Gherlii, Com. Mintiu Gherlii | Mintiu Gherlii | director |
27 | Școala Gimnazială Moldovenești, Com. Moldovenești | Moldoveneşti | director |
28 | Școala Gimnazială Nireș, Com. Mica | Mica | director |
29 | Școala Gimnazială Râșca, Com. Râșca | Rişca | director |
30 | Școala Gimnazială Săcuieu, Com. Săcuieu | Săcuieu | director |
31 | Școala Gimnazială Specială Centru De Resurse Și Documentare Privind Educația Inclusivă/Integrată CJ | Cluj-Napoca | director adjunct |
32 | Școala Gimnazială Specială Pentru Deficienți De Auz "Kozmutza Flora" Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director |
33 | Școala Gimnazială Specială Pentru Deficienți De Auz "Kozmutza Flora" Cluj-Napoca | Cluj-Napoca | director adjunct |
34 | Școala Gimnazială Țaga, Com. Țaga | Ţaga | director |
35 | Școala Gimnazială Viișoara, Com. Viișoara | Viişoara | director adjunct |
36 | Școala Primară Aiton, Com. Aiton | Aiton | director |
37 | Școala Primară Fizeșu Gherlii, Com. Fizeșu Gherlii | Fizeşu Gherlii | director |
38 | Școala Primară Jichișu De Jos, Com. Jichișu De Jos | Jichişu De Jos | director |
39 | Școala Profesională Poiana Turda | Turda | director |
Comunicare instituțională, I.Ș.J. Cluj
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS