Astazi am încheiat o alta etapa a proiectului "PRO ACTIVI pentru cunoaștere și dezvoltare"!
Ca sa amintim unul dintre obiectivele proiectului,mentionam ca ne dorim ca rolul inteligentei emotionale la copii prin arta si improvizatie sa fie constientizat ca parte de integrare sociala.
Asadar,pe langa intalnirile saptamanale pe care le derulam de doua luni si jumatate, timp de trei zile , am adus o noutate proiectului nostru , un workshop de improvizatie si teatru pentru copii,a carui finalitate a fost de exceptie.
De ce a fost de excepție, vă întrebați?
Partenerii nostri de la Teatrul de Improvizatie Improteca din Bucuresti au incheiat printr-un spectacol interactiv în care improvizatorii nu au avut nimic pregătit de dinainte, fără niciun scenariu sau replici învățate, ci au creat pe loc scene pline de umor, pornind de la sugestiile copiilor. "În locul nostru, unii ar face bungee jumping, alții s-ar arunca din avioane, dar noi am ales cel mai extrem dintre sporturi: acela în care te urci pe scenă în fața unei mulțimi de copii fără să ai habar ce urmează – IMPROVIZAȚIA." spun aceștia.
Impactul acestui proiect ne-a adus nenumărate surprize - copii talentați pe care am ajuns să îi cunoaștem, învățătoarele dornice de cooperare și toți pionii implicați în reușita atelierelor (Primaria Campia Turzii, Activ Pentru Tine, Cafeneaua de Acasa, Improteca, Serviciul cultura Campia Turzii).
Distribuția spectacolului: Iulian Sfircea, Andrei Bratu și Cătălin Cosarca.
,,Pro ACTIVI pentru cunoastere si dezvoltare” continua pana la sfârșitul lunii noiembrie, când se va organiza o festivitate interactivă la Palatul Cultural ”Ionel Floașiu”, de către copii, sprijiniți de experți, la care vor fi invitați părinți, rude, cadre didactice, voluntari ai asociației, reprezentanți ai finanțatorului, în care copiii vor fi principalii protagoniști. Toți copiii participanți la proiect vor fi premiați în cadrul acestei activități.
Pentru mai multe informaţii privind proiectul puteți contacta:
Coordonator proiect: Vidrașcu Codruța Daniela,
email:This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
“Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar și obligatoriu poziţia oficială a Municipiului Câmpia Turzii”
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS