Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

28
Fri, Jan
152 New Articles

Şcoala Avram Iancu: profesori şi elevi în drumul spre performanţă

A. Iancu
Tools
Typography

La Școala Gimnazială „Avram Iancu” din  Turda există deja o tradiție în pregătirea elevilor pentru obținerea performanțelor școlare. Ani la rând profesori pasionați de profesia lor, cu răbdare și competență au reușit să valorifice potențialul elevilor prin participarea la concursuri și olimpiade școlare.

Nu fac din aceasta un scop în sine. Munca aceasta cere sacrificiu. Este un proces continuu, fără pauze, fiindcă educația nu permite pauze. Este un proces de pregătire bine structurat, cu bătaie lungă. 

Societatea românească are nevoie de buni specialiști, de oameni care fac din muncă o pasiune, de oameni cu un caracter bine format.

Sunt doar câteva din obiectivele vizate în pregătirea elevilor care în timp sunt realizate. Ce poate fi mai frumos decât faptul că după atâta muncă te bucuri de succesul spre care ai râvnit, de stima și prețuirea celor din jur, că deja, de la o vârstă fragedă ți-ai făcut un nume, că prin munca ta ai adus școlii un meritat prestigiu?

La Limba și literatura română școala va fi reprezentată la faza pe țară de eleva Olivia Mălina Simon din clasa a VII-a A, care a obținut premiul I la faza județeană. Eleva Andrada Suciu din clasa a VII-a A a obținut premiul II la faza județeană, ambele eleve fiind pregătite de doamna prof. Laura Miron.

Matematica aduce și ea motive de mândrie pentru toți: elevi, profesori și părinți. 

Elevul Alexandru Horațiu Cantor din clasa a VII-a A a obținut premiul II la faza județeană și participă la faza națională a olimpiadei de matematică. De asemenea, a mai obținut premiul I la concursul de matematică și informatică „Marian Țarină” și premiul II la Concursul Interjudețean „Grigore Moisil”.

Elevul Dan Vasile Arion din clasa a VIII-a A a obținut mențiune la faza județeană olimpiadei de matematică. Elevii au fost pregătiți de dl. prof. Ioan Groza.

La Fizică, sub îndrumarea doamnei prof. Olga Rișcău s-a obținut rezultate deosebite de către elevii: Alexandru Horațiu Cantor din clasa a VII-a A - premiul I la faza județeană și calificat la faza națională, Dan Vasile Arion din clasa a VIII-a A a obținut premiul I la faza județeană și participă la faza națională a olimpiadei de fizică.

La Geografie, elevul David Roșa din clasa a VI-a B a obținut premiul I la faza județeană și participă la faza națională a olimpiadei de geografie. Elevul a fost pregătit de doamna prof. Elisabeta Popa.

Voința acestor elevi este puternică și de neclintit în ceea ce fac. Alături de ei, sunt nu numai profesorii care îi învață, ci și părinții care le asigură un mediu prielnic pentru ca pașii  lor spre realizarea performanelor școlare să găssească un suport stabil.

Acești elevi vor reprezenta județul Cluj la fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS