Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

16
Tue, Apr
106 New Articles

Peste 5,6 milioane de euro, alocați de Consiliul Județean Cluj în ultimii ani pentru Spitalul de Boli Infecțioase

Sănătate
Tools
Typography

În contextul conturării planului de investiții pentru anul în curs, președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat împreună cu departamentele de resort o analiză a fondurilor alocate în ultimii ani sectorului medical.

Astfel, pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase forul administrativ județean a alocat în perioada 2010-2020 nu mai puțin de 27.501.000 lei. Aceste finanțări au avut drept scop dotarea cu echipamente și aparaturi medicale de ultimă generație, derularea unor ample lucrări de reabilitare, modernizare și amenajare, precum și întocmirea documentațiilor și proiectelor necesare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Criza sanitară prin care trecem și în care Spitalul nostru de Boli Infecțioase s-a aflat în permanență în prima linie a demonstrat, din nou, cât de importante sunt investițiile în sănătate. Vom continua să alocăm fonduri pentru dotarea și modernizarea spitalelor, pentru a contribui astfel la creșterea calității actului medical și la oferirea celor mai bune condiții de cazare și tratament.”  

Dintre cele mai importante investiții pentru care Consiliul Județean a alocat fonduri pot fi amintite achiziționarea a:

  • două computere tomograf;
  • un mamograf digital;
  • un aparat RX pentru fluoroscopie și radiologie digitală cu doi detectori;
  • un aparat pentru biologie moleculară;
  • un analizor pentru laboratorul de diagnostic molecular;
  • o ambulanță;
  • un aparat de identificare microbiană;
  • ecografe pentru diferite tipuri de investigații;
  • o unitate de coagulare cu argon plasma;
  • un laser robot;
  • un stereomicroscop;
  • un audiometru clinic;
  • trei microscoape optice;
  • un turn de cistoscopie flexibil. Totodată, Consiliul Județean a locat fondurile necesare pentru:
  • modernizarea și extinderea funcțională a secției de Terapie Intensivă;
  • reamenajarea spațiilor aferente Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală;
  • modernizarea blocului alimentar, a farmaciei din cadrul spitalului și a cabinetelor medicale din Ambulatoriul Integrat.

Biroul de presă
24 februarie 2021

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS