Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Distractie cu CRBL la Luna

Eveniment
Tools
Typography
Primarul comunei Luna, penelistul Laurenţiu Tör, a făcut publice intenţiile administraţiei locale a comunei în ceea ce priveşte sărbătorirea „Zilelor Comunei Luna” sau, cum mai este cunoscută manifestarea, „Fiii Satului”.
Manifestările dedicate „Zilelor Comunei” sunt pregătite a se desfăşura, de fapt, pe parcursul a două zle – sâmbătă, 11 august, şi duminică, 12 august 2012 – zile pentru care sunt programate mai multe evenimente.
Astfel, sâmbătă au loc manifestări sportive la stadionul din Luna, iar spre seară are loc o discotecă în aer liber care să înceapă de la orele 21.00 şi să ţină până târziu în noapte, până spre orele 02.00. „Tot sâmbătă o să fie şi mesele, cine vrea să servească ceva, aşa, frugal, câte-un mic, câte-un cârnăcior”, spunea primarul Laurenţiu Tör.
Duminică, 12 august, totul o să înceapă la orele 10.00 cu slujba de la biserică, după care, la monumentul din centrul comunei are loc un TeDeum, depunere de coroane şi premierea a doi veterani de război, după care urmează o masă festivă a cărei durată este programată, cu aproximaţie, între orele 13.00 şi 15.00.
„De la 16 începe programul cu spectacol folcloric, cu dansuri populare, cântece populare”, mai spunea Laurenţiu Tör adăugând că pe lista de invitaţi se află Angela Rusu, Aurel Şuteau, Emanuel Cârstea – care cântămuzică etno – dar şi Florin Lupa împreună cu formaţia sa şi ansamblul „Ardleana al Casei de Cultură „Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii sau ansamblul „Cununiţa”.
Vedeta serii este nimeni altul decât CRBL, al cărui concert este programat să înceapă în jurul orelor 20.30-21.00, după care va avea loc un foc de artificii.
Ajunsă la a opta ediţie, „Zilele Comunei Luna” se desfăşoară, în acest an, doar în satul Luna, urmând ca ediţiile din ceilalţi ani să se desfăşoare, pe rând, la Luncani şi apoi la Gligoreşti.
„Chiar dacă-i un pic de criză, am zis să nu cheltuim aşa, numa să cheltuim banii, că îi putem pune şi în alt loc”, mai spunea Laurenţiu Tör cu speranţa că cetăţenii se vor bucura de ce le-a pregătit administraţia locală pentru ediţia din acest an a „Zilelor Comunei Luna”.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS