Timpul trece, oamenii se schimbă, însă valorile adevărate, respectul și recunoștința rămân mereu în inimile noastre. Acestea, asemenea unor comori sfinte, îmbogățesc sufletul și inspiră generațiile următoare.
Într-o zi friguroasă de noiembrie, domnul primar Dorin Nicolae LOJIGAN a făcut un gest pe cât de simplu, pe atât de cald pentru unul dintre oamenii care au însemnat mult pentru administrația din Câmpia Turzii – domnul Teodor Borteș.
Acesta a ocupat funcția de secretar al Consiliului Popular din Câmpia Turzii între anii 1971 și 1976. Cu mult înainte însă, a servit pe front pentru a apăra libertatea și integritatea țării sale. Dar viața domnului Borteș n-a fost doar administrație și armată, ci mult mai mult. În periplul său, a scris la renumite redacții de presă, inclusiv Metalurgistul și Făclia.
Astăzi, la venerabila vârstă de 99 de ani, domnul Borteș a avut parte de o surpriză emoționantă, primindu-l în vizită pe domnul primar Dorin Nicolae Lojigan, într-un gest de apreciere și respect pentru întreaga sa viață dedicată comunității.
Edilul nostru i-a oferit un buchet de flori și o atenție dulce, însă ceea ce a încălzit cu adevărat atmosfera a fost căldura conversației. Într-o discuție simplă, dar plină de substanță, cei doi, alături de fiica domnului Borteș, au împărtășit amintiri și gânduri despre valorile care ne unesc dincolo de timp.
Câmpia Turzii este un oraș binecuvântat, un loc care a avut și are oameni de valoare în toate domeniile, inclusiv în administrația publică. Să-l cunosc personal pe domnul Borteș, un om care nu doar că a fost secretar al orașului, ci a avut atâtea contribuții administrative, militare și jurnalistice, este o onoare deosebită pentru mine. I-am promis că ne vom revedea anul viitor, când va sărbători 100 de ani. Îi doresc multă sănătate, alături de cei dragi” – a declarat primarul Dorin Nicolae LOJIGAN.
O întâlnire de suflet, un omagiu adus celui care, prin curajul și munca lui, a lăsat o amprentă atât de vie. Valorile rămân, iar cei care le poartă sunt adevărate exemple de viață pentru noi toți.
Direcția Relații cu Comunitatea
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS