Povestea îndrăgostitului cântăreț la liră s-a bucurat de un mare interes din partea compozitorilor, dat fiind faptul că aceasta are ca fundament îmbinarea a două forțe impresionante, dragostea și muzica.
Christoph Willibald Gluck a preluat această temă cu scopul de a scrie ceea ce se va impune drept cea mai cunoscută transpunere a mitului lui Orfeu, opera fiind reprezentată pentru întâia oară la Viena în 1762. Celebritatea acesteia nu se leagă doar de frumusețea subiectului, iubirea care îl determină pe Orfeu să o urmeze pe Euridice până la moarte și dincolo de tărâmul vieții pământene pentru a o recupera din lumea adâncului, ci și de modalitatea în care Gluck reușește să redea profunzimile mesajului, larga paletă estetică și emoțională a acestuia.
Spectacolul va avea loc în data de 12 octombrie 2018, ora 19,00 la Teatrul Aureliu Manea, iar biletele sunt puse în vânzare la Casa de Cultură Turda. (luni - vineri între orele 8.00- 16.00).
Prețul biletelor: 7,5 lei studenți/pensionari, 15 lei bilet întreg.
Biroul de Presă