Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Inimioare umflate sau dulci oferite de Dragobete

Diverse
Typography

Tinerii social-democraţi din Turda s-au ţinut de surprize. Aşa cum anunţaseră, ei au fost prezenţi miercuri, 24 februarie, în zona fostului magazin BIG din Turda pentru a se ţine de promisiunea pe care o anunţaseră.

Aşa cum s-a precizat, după ce pe 13 febraurie, cu o zi inaintea sărbătorii Valentine's Day, tinerii de la PSD Turda au marcat sărbătoarea de import a dragostei, de această dată aceiaşi tineri considerat că nu e normal să sărbătorească doar Valentine's Day, ci să marcheze şi sărbătoarea românească a dragostei.

Aşa se face că pe 24 februarie au fost din nou prezenţi în zona centrală a municipiului Turda pentru a oferi trecătorilor câte un semn de dragoste umflat cu aer... dar nu numai.

Pe lângă clasicele baloane în formă de inimă pe care tinerii social-democraţi le-au oferit celor pe care i-au întâlnit în parcursul lor prin zona centrală a municipiului, aceştia au oferit şi ceva dulce: câte o turtă dulce, tot în formă de inimoară, pe care scria "Iubeşte româneşte!".

Marcarea sărbătorii româneşti a dragostei nu s-a limitat doar la zona centrală a municipiului Turda, tinerii social-democraţi fiind, ulterior, prezenţi şi în zona cartierului Oprişani unde, de asemenea, au oferit trecătorilor, la fel, baloane roşii în formă de inimă dar şi turtă dulce, tot în formă de inimă.

Potrivit lui Paul Năstase, vicepreşedinte al TSD Turda, costurile pentru achiziţionarea celor aproximativ 500 de bucăţi de turtă dulce şi celor aproximativ 300 de baloane au fost suportate din fondurile organizaţiei de tineret a PSD Turda, fonduri colectate în urma plăţii cotizaţiei de către membrii TSD Turda.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS