Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

16
Tue, Apr
106 New Articles

Îmbulzeală la târgul meşteşugarilor

Agora
Tools
Typography

În perioada 29 februarie - 1 martie în zona pietonală din centrul municipiului Turda s-a desfăşurat "Târgul meşteşugarilor, manufacturierilor şi artizanilor populari".

Pe 1 martie, înainte de orele 15.00, târgul meşteşugarilor, manufacturierilor şi artizanilor populari din Turda nu prea avea cu ce să se laude.

În dimineaţa zilei de luni, 29 februarie - orele 9.32 în ceea ce ne priveşte - administraţia locală transmitea un comunicat de presă în care anunţa - pe alocuri cu majuscule - că "În perioada 29 februarie - 1 martie 2016, Primăria Municipiului Turda organizează o ediţie specială de Mărţişor a «TÂRGULUI MEŞTEŞUGARILOR, MANUFACTURIERILOR ŞI ARTIZANILOR POPULARI», locaţia fiind zona pietonală din centrul municipiului", un eveniment care avea menirea să aducă faţă în faţă meşteşugarii, manufacturierii şi artizanii populari cu clientela turdeană care râvneşte după produsele acestui tip de producători.

Doar că la momentul la care noi am fost în zona centrală a municipiului, acolo unde mesele de lemn - cel mult băiţuit - stăteau liniştite sub copertinele bătute de vânt de pe care, pe alocuri, inscripţia "Municipiul Turda" dădea semne evidente de luptă acerbă cu scorojeala, lucrurile nu erau tocmai fericite.

Nu ştim dacă mai devreme pe 1 martie sau chiar pe 29 februarie lucrurile au stat mai bine, dar, din cele zece mese înşirate pe dalele care şi ele crapă de ciudă, două erau neocupate. Iar clienţii... clineţii unde erau?

Sporadic, câte un om se mai oprea şi se mai interesa, dar trecea mai departe.

Dacă ne întoarcem la comunicatul Primăriei, fie Primăria trăieşte într-o altă realitate, fie se încearcă inducerea unor adevăruri numai de Primărie ştiute, fie pur şi simplu nu a fost să fie.

Iată cum suntem - noi, opinia publică - momiţi la un târg care nici pe de parte nu este ceea ce se induce a fi: "Aşa cum v-am obişnuit, la evenimentul pe care îl găzduim periodic, participă producători locali, meşteşugari, manufacturieri, artizani populari din diverse domenii de activitate, ideea municipalităţii turdene fiind aceea de a crea un cadru favorabil în vederea promovării meşteşugarilor din zonă, precum şi pentru conservarea vechilor tradiţii locale. Alături de mărţişoarele care vestesc sosirea primăverii, vă aşteptăm să regăsiţi produsele de apicultură, brânzeturi, turtă dulce, ulei de floarea soarelui presat la rece. Nu vor lipsi produsele de artizanat, florile şi aranjamentele florale".

De asemenea, pe afişul care anunţa evenimentul se regăseau "ancore" gen "mărţişoare, suveniruri, ceramică, miniaturi de lemn, flori, apicultură, bucate tradiţionale".

Iar ca lucrurile să fie clare, "Primăria Municipiului Turda are plăcerea de a vă invita să participaţi la Târgul organizat de Mărţişor, târg care sperăm să capteze interesul comunităţii turdene".

Ei bine, în cazul în care Primăria nu şi-a mutat arcadele spre centrul municipiului unde să vadă ce a fost, de fapt, târgul, îi spunem noi Primăriei: doar cu speranţa aţi rămas! Târgul nu pare să fi captat "interesul comunităţii turdene". Poate chiar cetăţenii, pur şi simplu, nu au fost interesaţi de producători sau de produsele lor aşa cum v-aţi fi aşteptat...

Şi în lumina acestei stări de fapt, oare nu ar fi cazul ca Primăria să mai sondeze, poate află care este, de fapt, "interesul comunităţii turdene"? Nu de alta, dar pe asta n-a nimerit-o. Şi nu că ar fi prima dovadă de inadecvare prin care Primăria arată că nu prea cunoaşte care este "interesul comuntăţii turdene".

În rest, îmbulzeală a fost: se îmbulzea vântul, ceva de speriat...

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS