După spectacolul pe care l-a susţinut în seara zilei de joi, 25 mai, pe scena sălii Teatrului “Aureliu Manea” din Turda, turdeanul Paul Surugiu (Fuego) ne-a acordat un interviu odată ce sesiunea de autografe ce a urmat spectacolul, s-a finalizat.
Vizibil obosit după spectacol şi cu uşoare probleme de sănătate, Paul nu a spus “nu”, regăsindu-şi puterea de a sta de vorbă cu noi despre spectacol şi despre tot ce înseamnă şi presupune acesta.
Reporter: Paul, când vii acasă, toată lumea te întreabă “Cum e acasă?”. Ai venit acasă şi te întreb cum e acasă de Ziua Erolilor şi Înălţarea Domnului?
Paul Surugiu: Tocmai că s-a nimerit atât de bine spectacolul acesta, care e o lecţie de patriotism - “Testament”, după opera lui Grigore Vieru - a picat aşa, ca o mănuşă pentru ziua aceasta. Sunt extrem de bucuros pentru că s-a nimerit aşa. Mă bucur că am venit la Turda după câţiva ani. Am venit cu drag la invitaţia Casei de Cultură şi a domnului primar.
E un spectacol greu, dar un spectacol care ne aduce aminte că trebuie să rămânem buni români, aşa cum au fost românii mereu.
Am văzut o sală plină, cu oameni care au cântat cu mine, au simţit şi au trăit româneşte. Cred că asta e cea mai importantă bucurie a mea, să ştiu că turdenii nu m-au uitat, deşi vin foarte rar, pentru că mama stă mai mult cu mine, dar venim atunci când avem ocazia pentru că nu putem să ne uităm prietenii şi prăjiturile din centru, care sunt cele mai bune prăjituri din România - au rămas cu reţeta de atunci - şi plăcintele din piaţă.
Când vin La Turda prima dată mă duc la plăcinte, deşi sunt un gurmand şi acum sunt într-o cură de slăbire, astăzi nu am reuşit să renunţ la ideea aceasta de a merge în piaţă şi acolo e doamna aceea care face plăcinte şi eu cer tot timpul plăcintă cu brânză de burduf dar foarte crocantă, mai prăjită, asta în amintirea copilăriei, când mâncam această plăcintă şi stăteam la cozi infernale în piaţă, ca să pot să mănânc o plăcintă când eram în clasa a doua, a treia.
Rep.: Spectacolul, aşa cum s-a putut lesne observa de către cei care au fost prezenţi în sală, este unul încărcat de emoţie şi are mai multe elemente, mai mulţi piloni, este vorba de mamă, de clasa părintească şi completat cu ideea de românitate, tradiţie şi un îndemn la neuitare. Emoţia este şi pozitivă şi, să-i zicem aşa, negativă. Totuşi, ce e mama: iubire sau suferinţă?
P.S.: Mama este totul! Mama este totul, aşa cum spunea şi Grigore Vieriu. Grigore Vieru spunea “Mamă, tu eşti patria mea”. Grigore Vieru a considerat cea mai frumoasă fiinţă de pe pământ ţara în care s-a născut, România.
Am combinat aceste trei lucruri importante - ţara, mama şi dragostea de părinţi - tocmai pentru că asta a scris Vieru cel mai mult. Vieru este cunoscut de către cei mai frumoşi copii pentru abecedarul “Albinuţa” şi pentru cântecele dedicate mamei iar pentru maturi e cunoscut pentru tot ceea ce înseamnă el ca român, limbă română, neam, dragoste de ţară.
Este un lucru uitat pentru noi, că nu mai avem timp să ne gândim că trăim româneşte, simţim româneşte, vorbim româneşte. Ne luăm cu griji şi cu probleme şi atunci un astfel de spectacol eu cred că vine foarte bine într-o ţară în care nu se mai prea cântă despre dragostea de ţară.
Rep.: La Turda cred că un spectacol al tău este primit oricând cu braţele deschise. Cum e în restul ţării?
P.S.: Eu regret pentru că nu am făcut două spectacole. Cei de la Casa de Cultură şi de la teatru au spus că biletele s-au terminat înainte cu două săptămâni şi, dacă era după mine, mai jucam un spectacol de la 17:00, cum am făcut ieri la Bucureşti, unde am jucat două spectacole. Dar este atât de greu ca interpretare şi stare şi trăire, încât după un spectacol din ăsta eşti tot transpirat şi vrei numai să te culci...
Rep.: Epuizat...
P.S.: Da, epuitat... În ţară e la fel, oamenii sunt drăguţi, în Moldova sunt foarte primitori...
Rep.: Probabil pentru că e vorba şi de Grigore Vieru...
P.S.: Nu neapărat. Ştii, moldovenii sunt - nu ştiu - mai altfel. Cel puţin ei au trăit o perioadă grea pentru ei învăţând în limba rusă, cântând în limba rusă atâţia zeci de ani. Iar după Revoluţie au început să vină artiştii români în Basarabia. Prima artistă care a călcat pământul basarabean, cu Nicolae Botgros, a fost Sofia Vicoveanca şi după aceea au tot venit marii artişti în Basarabia. Ei, când văd artişti români îi respiră, pur şi simplu, sunt atât de ataşaţi şi atât de mult respect au faţă de ei... De-aia spun că moldovenii sunt mai speciali, din cauza asta, că au trăit acolo perioade de încrâncenare, de - uneori - tristeţe, pentru că nu pot să asculte tot ceea ce e românesc.
Astăzi văd că sunt spectacole româneşti în Basarabia, artiştii au posibilitatea să cânte şi pe scenă la Chişinău...
Peste tot este extraordinar, dar nicăieri nu e mai bine ca acasă.
Rep.: Apreciind spectacolul tău, cum am zis, ca un îndemn la neuitare, pentru cei care nu au ocazia să îţi vadă spectacolul ce alte îndemnuri la neuitare ai sugera? Ce ar trebui să facă românul?
P.S.: Românul ar trebui să nu îşi piardă identitatea, ar trebui să fie mai bun, pentru că ne-am înrăit, românul ar trebui să nu mai fie atât de duşmănos, românul ar trebui să fie mult mai generos, dar toate lucrurile acestea duc la faptul că românii sunt îngrijoraţi pentru traiul zilnic, nu au bani, nu au posibilităţi financiare. Din cauza asta este şi uitarea a tot ce e românesc.
Dacă românul ar câştiga un salar bun cu care să poată trăi decent, atunci românul ar avea grijă şi de România, şi de limba română, ar avea grijă şi de un spectacol bun pe care să îl urmărească, românul ar fi cu totul şi cu totul altfel dar, din păcate, oamenii plâng, pentru că, unii dintre ei, nu au să le pună copiilor a doua zi mâncarea pe masă. E o tragedie, e o dramă ce se întrâmplă azi în România şi atunci încerc, pe cât se poate, să le alin suferinţele şi tristeţile cu un spectacol care merge, zic eu, la inima lor.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
