Vă invităm acum la a doua parte a interviului realizat cu Constantin Asprescu - director Electroceramica Turda - despre ceea ce înseamnă întreprinderea azi, dacă a evoluat sau nu şi care sunt planurile pentru viitor, inclusiv în ceea ce priveşte extinderea producţiei dar şi eventualele angajări ulterioare.
(prima parte a interviului o puteţi găsi AICI)
Rep.: Vorbeaţi de intrarea într-o relaţie cu CEC Bank. Pe de altă parte, înainte aminteaţi de reducerea datoriilor. O linie de credit poate să însemne, pentru oricine aude instantaneu asta - o altă datorie în plus.
C.A.: Da, este o datorie. Orice linie de credit utilizată este o datorie. Dar plecăm de la ideea că aveam 3,7 milioane de euro datorie iar acum avem 1,3 milioane de euro datorie. Linia de credit de la CEC este chiar supradimensionată faţă de nevoile noastre pentru că noi am luat-o să avem certitudini.
Situaţia economică a Electroceramicii era de aşa natură încât nici măcar furnizotii nu ne dădeau nici materii prime nici materiale. Ajunsesem ca pe centură, cu plata în avans.
Acum, inclusiv principalul nostru furnizor de materie primă, care este un elveţian, ne-a dat un cedit. Deci a început să aibă încredere în noi.
Şi aici am avut noroc că am avut o susţinere din spate din partea grupului din care făceam parte astfel încât plăteau ei răşina, pentru că ei aveau bonitate în faţa elveţienilor, o plăteau la 90 sau 120 de zile, iar noi o plătim pe măsură ce avem bani, pentru că noi avem facturi de răşină neplătite şi de aproape un an către Barberi.
Rep.: Vorbeaţi, la un moment dat, de angajări şi de extinderea activităţii. Extinderea activităţii şi angajările vin, cel puţin teoretic, pe un fundal care presupune creşterea producţiei, iar creşterea producţiei presupune vânzări mai bune. Asta înseamnăori clienţi mai mulţi, ori aceeaşi clienţi care cumpără mai mult. Ce înseamnă, deci, extinderea asta de vânzări?
C.A.: Noi pieţe. Deci dacă până acum doi ani de zile vindeam numai în Italia, şi vindeam în medie de 170.000 de euro pe lună, acum vindem în Cehia, Ungaria, Croaţia, Danemarcaşi Germania. Şi ne-am diversificat inclusiv piaţa din Italia, aducând clienţi noi.
Lucrăm, de exemplu, cu un client nou, Altea, pentru care facem produse care presupun o bună calitate pentru că sunt de înaltă performanţă, un client pe care acum doi ani de zile nu îl aveam.
Noi, de regulă, lucrăm pe roiectul clientului, dar în ultima vreme am făcut produsele noastre, care sunt cu sigla Electroceramicii şi sunt omologate, certificate de Enel - care este distribuitorul de energie în Italia şi este prezent şi în România - şi ne-am diversificat producţia pe izolatori pentru transformatoare, unde sunt, de regulă, standard. Dar noi îl avem pe al nostru, îl producem, îl oferim, îl vindem, cererea este destul de mare. Am avut incklusiv săptămânile trecute discuţii cu un spaniol astfel încât să ne extindem vânzarea de produse pentru transformatoare inclusiv în Spania. Cel care a venit aici, spaniolul, livrează marilor producători de transformatoare din Europa fel şi fel de componente şi am zis că în pachetul pe care el îl oferă să includem şi produsele noastre.
Rep.: Cererea este la un asemenea nivel încât dumneavoastră n-o puteţi acoperi, adică aţi putea să produceţi mai mult acelaşi model de produs...?
C.A.: Evident, v-am spus că facem aceeaşi izolatori şi anul acesta ca şi anul trecut, în general. Anul trecut am vândut de 2,8 milioane de euro, anul ăsta vindem de 3,8 milioane de euro. Iar la anul vindem de 5 milioane de euro. Aşa este bugetul nostru şi nu se bazează pe poveşti, se bazează pe discuţii cu clienţii, pe un necesar de produse de care ei au nevoie anul viitor.
Rep.: Cel puţin teoretic, o altă variantă de extindere ar putea fi găsirea de noi clienţi care să aibă alt tip de izolatori, ceea ce ar însemna, probabil, o altă investiţie din partea dumneavoastră gen prese, matriţe... ştiu eu...
C.A.: Am investit în prese. Avem 22 de prese.
Rep.: Dar una e să aveţi presa şi să produceţi mai mult şi alta este să găsiţi un alt client, să faceţi investiţii în alte prese...
C.A.: Numărul de prese este dictat de mai multe aspecte. Vrem să avem mai multe prese astfel încât să producem pe o singură presă acelaşi produs. Înainte, când aveam 11 prese din care erau funcţionale 7-8 trebuia să facem diverse artificii montând pe aceeaşi presă mai multe matriţe. Montarea şi demontarea unei matriţe duce la pierderea a 24 de ore din producţie. Orice schimbare de matriţă presupune, la început, probe cu pierderi tehnologice iniţiale. Necazul nostru este că am ajuns să avem atâtea prese câţi muncitori avem. Prezenţi la lucru cam 22-23 de presatori sunt, ori noi avem nevoie să ajungem la mult mai mulţi presatori şi, bineînţeles, redimensionând ulterior celelalte locuri de muncă funcţie de producţia realizată pe prese.
Rep.: În ce măsură credeţi că imaginea societăţii - care, din anumite puncte de vedere a avut, mai mult sau mai puţin, de suferit din anumite motive - ar putea să crească cât de cât? Vă întreb pentru că este, aşa, un amalgam de idei, de gândire generală cum că în Turda întreprinderile sunt gata, nu mai fac nimic, este o stare de apatie şi aşa mai departe. Vrând-nevrând inclusiv electroceramica poate fi privită sub aceeaşi cupolă.
C.A.: Aici poate este vorba şi de răutatea oamenilor. Eu îi înţeleg pe unii că au plecat şi şi-au pierdut un loc de muncă. Problema este că întotdeauna există unităţi de măsură diferite. Oamenii ar trebui să ştie că sunt puţine fabrici care plătesc salariile Elecroceramicii în Turda. Sunt puţine fabrici care plătesc salariile la timp, fără niciun fel de întârziere. O singură dată am întârziat o zi şi nu pentru că nu aveam bani, ci am întârziat voit.
Ar trebui să ştie lumea că Electroceramica nu se închide. Nu închide nimeni o fabrică investind în acelaşi timp circa 500 de mii de euro, că investiţia de anul acesta, în această hală pe care dumneavoastră o vedeţi în stadiul actual este de 500 de mii de euro. Aici am dat absolut tot jos, nu găsiţi nici măcar doi metri de ţeavă care să nu fie neînlocuită. Am refăcut acoperişurile, am refăcut iluminatoarele.
Rep.: 500 de mii de euro înseamnă investiţia totală?
C.A.: 400 de mii de euro i-am investit până acum iar 100 de mii de euro ne costă birourile şi grupurile sanitare pentru angajaţi din care deja 30 de mii de euro i-am plătit ca avans.
Rep.: Într-o situaţie în care locurile de muncă sunt destul de vânate din anumite puncte de vedere, dumneavoastră veniţi şi anunţaţi că aveţi disponibilitatea să faceţi angajări.
C.A.: Da... eu ca să angajez cinci presatori, cred că încerc 50. Munca nu este grea, nu trebuie să fie cine ştie ce minţi luminate ca să lucrezi pe o presă. Unii nu reuşesc, altora nu le place...
Rep.: Dar dumneavoastră venind pe piaţa forţei de muncă anunţând că în perspectivă doriţi să faceţi angajări, ar putea exista doritori. Aşadar, cei care doresc să se angajeze la dumneavostră trebuie să aibă calificare?
C.A.: O calificare în presator răşini epoxidice n-o are nimeni pentru că nu există, dar noi suntem dispuşi să îi calificăm noi.
Rep.: La un moment dat spuneaţi că s-au dat oameni afară. Din cei care au plecat, toţi au mers la Osma?
C.A.: Nu ştiu... Au plecat la Cerasind, la Lapp Insulators sau s-au pensionat.
Rep.: Cel puţin teoretic există posibilitatea ca unii din cei plecaţi să dorească să revină dacă faceţi angajări...
C.A.: Eram deschişi să-i reangajăm. La foarte mulţi dintre ei le-am propus să rămână în momentul în care au plecat pentru că în perioada respectivă toţi erau necalificaţi. Erau foarte mulţi în perioadă de probe pe contract pe perioadă determinată. Unora le-am propus varianta să rămână dar foarte puţini au acceptat.
M-am trezit cu o situaţie destul de stranie în momentul în care am închis porţelanul. Atunci am fost fără proprietar în fabrică - acolo unde acum e o grămadă de moloz - şi i-am strâns pe toţi cei care lucrau la porţelan să îi anunţ că s-a luat decizia să se închidă partea de porţelan şi vor fi disponibilizaţi. Aş vrea să mă credeţi că reacţia lor a fost ca şi cum doreau de foarte multă vreme să se închidă fabrica de porţelan ţi îi ţinea cineva cu forţa. Din 130 de oameni care erau acolo nu a avut nimeni de vociferat ca sunt daţi afară, că rămân fără pâine la copii. Ciudat... Dar probabil că lumea era conştientă că nu mai merge, se vedea că nu mai merge...
