Electroceramica Turda nu mai e ce-a fost şi nici ceea ce acum se vede “de la stradă”. Cel puţin asta a încercat să explice directorul Electroceramica Turda, Constantin Asprescu, în discuţia pe care am purtat-o despre şansele întreprinderii turdene.
Reporter: Domnule director, ce trebuie să ştie cetăţenii - în special turdenii - despre Electroceramica?
Constantin Asprescu: Când am venit eu, fabrica avea 227 de angajaţi şi producea izolatori din poţelan şi din răşină epoxidică. Din păcate, partea de izolatori de porţelan mergeau pe pierdere mare.
Rep.: Şi există o cauză identificată?
C.A.: Da. Datorită expansiunii chinezilor şi indienilor pe piaţa europeană cu izolatori la o treime sau maxim o jumătate de preţ din preţul tuturor producătorilor care erau în Europa, oricât ai fi incercat să modernizezi procesul, nu s-a putut face faţă, nu puteai să te încadrezi în preţurile lor.
Rep.: Piaţa dumneavoastră de desfacere care era?
C.A.: Piaţa noastră de desfacere era Europa de vest, vindeam foarte puţin la intern.
Rep.: Asta pe partea de porţelan...
C.A.: Da. Pe partea de răşină - care a luat amploare de vreo 10-15 ani - avem piaţă. De exemplu în 2012 făceam cam 120.000 facturat pe lună porţelan şi răşină iar acum facem cifra asta numai din izolatorii de răşină epoxidică.
Rep.: Acum a picat porţelanul... Aţi “cucerit” vechile pieţe de porţelan cu izolatori din răşină?
C.A.: Nu, ne-am extins pe partea cealaltă, că nu sunt compatibili. În unele cazuri, pe transformatoare, s-a putut trece de la izolatorii de porţelan la izolatorii de răşină epoxidică dar la restul produselor, nu, pentru că ele intră în instalaţii complexe de comandă. Unii din izolatorii pe care îi producem noi sunt o adevărată electronică. Am montat inclusiv kit-uri electronice pe ei şi se folosesc în urmăriri de consumuri...
Rep.: Totuşi, numele este “Electroceramica”...
C.A.: Da, numele poate fi puţin impropriu. “Ceramica” nu mai are nicio legătură cu izolatorii pe care îi facem acum. Dar dezvoltarea activităţii de producere a izolatorilor de răşină epoxidică se vede pentru că anul trecut am încheiat anul pe un facturat de circa 2,8 milioane de euro numai din izolatori, anul acesta închidem undeva pe 3,8 milioane de euro iar anul viitor estimările noastre sunt că vom fi undeva la 5 milioane de euro.
Toată lumea spunse că s-a închis Electroceramica şi s-au dat oameni afară. Electroceramica a dat 120 de oameni afară, dar prin vânzarea de active a creat 130 de locuri de muncă noi în Osma Plast - unii dintre angajaţii noştri sunt acolo - dar viitorul, în schimb, e mult mai bun decât se vedea acum doi-trei ani. Osma Plast vor ajunge, în curând, la 150 de angajaţi prin dezvoltare, vor mai face o instalaţie de cromare. Personalul lor ar putea ajunge chiar la pete 200 de angajaţi.
Deci per total, pe platformă, suntem ca acum trei ani când am decis închiderea secţiei de porţelan.
Apoi am văzut poe facebook fel şi fel de comentarii, că Dedeman vine şi asigură 1.000 de locuri de muncă... Magazinul din Turda va avea 170 de angajaţi. Şi nu e depozit logistic, ci e magazin de retail.
Electroceramica are acum 100 de angajaţi, iar previziunile pentrzu următorii doi ani sunt undeva la 150-160 de angajaţi, pentru că, dacă anul viitor estimăm că vom face 5 milioane de euro, în doi-trei ani vom ajunge undeva la 11-12 milioane de euro facturat prin diversificarea activităţii.
Rep.: Ce presupune această diversificare a activităţii?
C.A.: Înseamnă că Electroceramica va avea o parte de producere de izolatori de răşină epoxidică iar o parte va fi electrică - unde vom cumpăra izolatori de porţelan şi vom monta echipamente pe ei şi îi vom vinde - iar în a treia parte vom monta robinete industriale pentru apă şi instalaţii de încălzire.
Rep.: Poate suna ciudat că Electroceramica o să cumpere izolatori de porţelan...
C.A.: Păi ce să fac? Să fi produs eu izolatorii de porţelan, să-i fi vândut la jumătate de preţ în continuare?
Din 2012 - când s-a pus problema închiderii secţiei de porţelan - până în 2013 - când s-a luat decizia - partea de porţelan pierdea 400.000 de lei pe lună. Eu, dacă aş fi fost în locul proprietarului, aş fi închis fabrica. Pentru mine, ca angajat, este OK, eu îmi iau un salariu, mă duc acasă, dar pentru un investitor este cu totul altceva. Barberi, timp de 10 ani, aici, a făcut numai protecţie socială. Deci a întreţinut 200 de familii pe banii lui.Niciun investitor din lumea asta nu face chestia asta.
Eu nu am mentalitatea de investitor, nu ştiu cum să mă comport. Eu sunt angajat, ştiu să mă duc la serviciu, să îmi fac treaba bine şi să fiu plătit pentru asta. Eu nu am fost creat să văd în viitor, să văd ce şanse are afacerea mea. OK, o supărt 3-4-5 ani cu speranţa sau chiar având certitudinea că într-o zi voi câştiga. Dar, trăind cu speranţa, poţi să mori.
Rep.: Deci proprietarul este acelaşi...
C.A.: Da, au rămas în continuare, din 1999.
Rep.: Aminteaţi de un fel de transfer al unei părţi a muncitorilor de la dumneavoastră la Osma. Obiectele de activitate diferă în aşa manieră încât să fie nevoie de recalificare a celor care nu mai aveau loc de muncă aici şi au plecat dincolo?
C.A.: Până anul trecut aş putea să zic că eu, ca şi proprietar al societăţii mi-ar fi fost ruşine, la un eventual audit, să spun că 80% din personalul meu este necalificat, pentru că în Electroceramica aşa era. Lucrau pe anumite domenii unde nu aveau calificare. Anul trecut am reuşit şi am calificat tot personalul care îşi desfăşoară activitatea pe prese sau acolo unde trebuie calificare.
Gândirea noastră este - că vom angaja personal, este clar că avem nevoie de personal - să-i calificăm pe toţi.
Anul trecut Electroceramica avea 11 prese prin care făceam injecţia izolatorilor de răşină epoxidică. Anul trecut am mai cumpărat încă 9 prese pe care am început să le montăm. Am mai avut noi două şi la sfârşitul anului Electroceramica avea 22 de prese.
Mai mult decât atât, clienţii noştri, care sunt stabili de atâţia ani, au investit ei şi au adus utilaje în Electroceramica astfel încât noi să ne deservim de ele în scopul cerinţelor lor. Iar investiţiile nu au fost mici pentru că o instalaţie de încercare la heliu este undeva la 140-150 de mii de euro.
Ne-am adus o instalaţie de verificare a izolatorilor, cu raze X, la care suntem în curs de certificare CNCAN.
Încercăm şi să întinerim personalul, drept pentru care am angajat un tânăr care are 32 de ani - potenţial înlocuitor chiar şi al meu - iar de la 1 dcembrie vom avea un nou angajat care are şi el 32 de ani. În contabilitate ne trebuie şi experienţă şi tinereţe...
Rep.: În ziua de azi pare că se împacă puţin cam greu tinereţea cu experienţa.
C.A.: Nu neapărat... Ei bine, şi la contabilitate vom aduce o persoană care are 40 de ani, ceea ce înseamnă că e o persoană tânără ţinând cont de vârsta de pensionare din România.
Rep.: Totuşi, privind de la stradă spre Electroceramica, imaginea nu este una tocmai fericită.
C.A.: De regulă strada poartă poveşti şi bârfe. Da, împotriva neofiţilor suntem dezavantajaţi, clar. Dar dacă luăm şi ne uităm în actele contabile ale societăţii o să vedeţi că societatea, în ultimii trei ani de zile, s-a schimbat cu 180 de grade. Societatea mergea pe pierdere, iar de doi ani de zile merge pe profit.
Chiar mai mult, acum trei ani de zile societatea avea o datorie către bănci şi casa mamă de 3,7 milioane de euro. Acum datoria societăţi este de 2,4 milioane de euro. Aveam datorii către furnizori de 1,5 milioane de euro. Acum datoria la furnizori este undeva la 800.000 de euro din care mai mult de jumătate este către casa mamă.
Aveam probleme cu băncile sub toate aspectele. Pentru că aveam linii de credit şi aveam credite de investiţii, prelungeam, cu chiu, cu vai, din şase în şase luni orice linie de credit. Şi orice linie de credit, orice prelungire - în afară de muncă şi de consum nervos - are şi costuri care nu sunt mici.
Ei, în ultima vreme, aşa cum se reflectă în documentele contabile, ratingul faţă de bănci ni s-a îmbunătăţit substanţial. Acum chiar am reuşit să deschidem o linie de credit cu CEC-ul, unde am luat creditul fără niciun fel de probleme. Iar CEC-ul este una dintre băncile care analizează cu minuţiozitate orice hârtiuţă.
Rep.: Cu alte cuvinte trebuie să înţelegem că intrarea într-o relaţie financiară cu CEC-ul poate fi privită din exterior ca un fel de validare a activităţii societăţii dumneavoastră?
C.A.: Exact! Se pune întrebarea şi de ce nu am lucrat cu celelalte bănci... Nu am lucrat cu celelalte bănci, care erau partenerii noştri, pentru că întotdeauna ne-au pus numai piedici. Ajunsesem să ne ducem cu căciula în mână de fiecare dată, atât de rea era situaţia fabricii încât impuneau absolut orice condiţii voiau ei. Contractele de finanţare de linii de credit le semnam cu 20 de minute înainte de a expira termenul, ne spunea “Veniţi acuma, semnaţi aşa sau nu semnaţi!”...
Rep.: S-a pornit de la imaginea care se vede din stradă iar dumneavoastră vorbeaţi de o revigorare care reiese inclusiv din actele contabile ale societăţii. Această revigorare poate avea, ca aelement constituent, inclusiv investiţiile făcute de partenerii dumneavoastră?
C.A.: În mod cert. Apoi poate fi vânzarea activelor care ne prisoseau...
Rep.: ...şi mă refeream inclusiv la vânzarea acestui spaţiu şi la intrarea într-o relaţie comercială, să zic aşa, cu...
C.A.: Nu avem o relaţie comercială. Este orelaţie comercială de moment.
Rep.: De moment, dar un fel de gură de aer...
C.A.: Nu gură de aer... Deci în 2013 vânzarea către Osma a fost o gură de aer. Fără acea gură de aer, Electroceramica, la 1 noiembrie 2013, era închisă şi aici erau proprietari băncile. Deci dacă noi nu reuşeam acea operaţiune economică, acum eram închişi.
Eu sunt din iulie 2012 aici... Datoria către EON era de 1,7 milioane de lei. Prin munca mea şi a colegilor mei am reuşit să convingem EON să ne eşaloneze datoria până în 2014. La momentul la care am demarat negocierile cu Osma, am avut curajul să semnăm bilete la ordin către EON, altfel ne închidea şi gazul iar băncile nu ne prelungeau în momentul ăla absolut nicio linie de credit.
(partea a doua a interviului o găsiţi AICI)
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
