Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Thu, Apr
115 New Articles

Aniversare-spectacol pentru Asociatia Femeilor Voluntare din Luna

Eveniment
Tools
Typography

Amânată din motive obiective, aniversarea împlinrii a doi ani de activitate de către Asociaţia Femeilor Voluntare din Luna a avut loc, până la urmă duminică, 10 mai 2015, de la orele 17.00, evenimentul fiind găzduit de căminul cultural din Luna.

Aşadar, în sala neîncăpătoare a căminului cultural din Luna au fost prezenţi - pe lângă membrele asociaţiei - de la oficialităţi, până la artişti de diverse vârste, cadre didactice sau simpli cetăţeni care au dosit să fie alături de membrele asociaţiei la momentul aniversar.

Constituită în urmă cu doi ani de zile, Asociaţia Femeilor Voluntare din Luna numără, în prezent, 25 de membre cu vârste cuprinse între 42 de ani (Carmen Pogăcean) şi 83 de ani (Valeria Ibănescu) care se întâlnesc săptămânal - în fiecare zi de marţi - pentru a pune la punct sau a desfăşura diverse activităţi.

Tot ce se întâmplă în cadrul asociaţiei are loc după un motto prezentat chiar de Susana Mirică - cea care conduce asociaţia, dar care a insistat în repetate rânduri să se precizeze clar că nu îşi arogă calitate de şef, toate femeile din asociaţie având aceleaşi drepturi şi obligaţii - motto care sună cam aşa: "suntem prea bătrâne să ne supărăm, pentru că nu mai avem timp să ne împăcăm".

"Voluntariat înseamnă a face bine pentru cine are nevoie de tine fără să pretinzi nimic în schimb, decât un simplu mulţumesc care nouă, femeilor, ne-a umplut inima şi sufletul de bucurie", spunea Susana Mirică, amintind, pe scurt, o parte din iniţiativele care au avut loc în cadrul asociaţiei, iniţiative printre care se numără implicarea unui număr de şase elevi de clasa a VIII-a în activităţile asociaţiei sau constituirea unui cerc de croitorie la care participă un număr de 35 de elevi (din care 20 sunt de clasa a V-a).

Pentru a completa activităţile pe care le desfăşoară, femeile din asociaţie s-au constituit şi într-un cor al asociaţiei coordonat de dascălul Ioan Fetiţă şi sub îndrumarea căruia "am reuşit să învăţăm colinde, pricesne, cântece populare vechi şi noi şi cântece patriotice".

După ce Livia Baciu a fost prezentă pe scenă pentru un moment surpriză - citirea unei poezii adresate femeilor din asociaţie şi compusă special pentru evenimentul prin care asociaţia marca doi ani de activitate - pe scenă au fost invitaţi şi reprezentanţii administraţiei locale: primarul Laurenţiu Tör şi viceprimarul Aurel Giurgiu.

Amintindu-şi de începuturile constituirii grupului de femei voluntare, primarul comunei Luna aprecia că asociaţia nu împlineşte doi ani, ci 18, în opinia edilului asociaţia ajungând la maturitate.

"Mulţumesc, din partea administraţiei locale, pentru acest moment pe care l-aţi pregătit şi sper că tradiţia se continuă. Doamnei Mirică nu vreau să îi spun că îi ridicăm o statuie, dar dacă nu era dânsa... în jurul ei s-a făcut acest grup şi iată că azi putem sărbători", mai spunea, în alocuţiunea sa, primarul Laurenţiu Tör.

Ceva mai îndrăzneţ în discursul său părea să fie viceprimarul comunei: "Este un eveniment frumos, o vârstă fragedă pentru doamnele din comuna Luna şi aş vrea să cred că aşa cum Banatul reprezintă fruntea ţării, aşa comuna Luna, prin doamnele şi prin domnii prezenţi, reprezintă fruntea Ardealului", Aurel Giurgiu apreciind, la rândul său, atât membrele din asociaţie cât şi activitatea acestora: "sunt doamne deosebite care ştiu să îşi facă munca, să îşi împartă viaţa de familie şi cu tradiţiile româneşti".

Un alt moment important a fost cel în care Susana Mirică a dorit ca, în numele asociaţiei pe care o reprezintă, să îşi exprime public recunoştinţa faţă de câteva persoane - "învăţătoarea Valeria Mureşan, învăţătoarea Valeria Ibănescu, domnul profesor Mihai Ibănescu şi domnul profesor Dan" - oameni care, spunea Susana Mirică, "ne-au învăţat, ne-au pregătit să ajungem oameni de seamă".

Realizate de Cristina Ocolişan, diplomele de recunoştinţă şi mulţumire au fost acordate - cu respect şi admiraţie - dascălilor din partea Asociaţiei Femeilor Voluntare din Luna pentru dragostea şi dăruirea cu care au şcolit şi educat generaţii de elevi din comună.

Nu în ultimul rând, la loc de cinste erau şi operele naive ale "domnului Barta", un artist popular pe care Susana Mirică la invitat să expună cu ocazia evenimentului aniversar şi căruia, drept răsplată, Asociaţia Femeilor Voluntare i-a dăruit o cămaşă tradiţională românească.

Şi pentru că de la momentul aniversar nu puteau lipsi distracţia şi voia bună, tonul l-au dat tocmai sărbătoritele care, "sub bagheta" lui Ioan Fetiţă au interpretat mai multe cântece printre care inclusiv imnul asociaţiei, pe versurile profesorului Nicolae Dan, dar pe muzica mai cunoscutei "Fetele de la Căpâlna".

Spectacolul desfăşurat pe scena căminului cultural din Luna a împletit momentele de interpretare muzicală cu cele de joc popular, printre cei care au urcat pe scenă numărându-se Oana Venţel, ansamblul "Cununiţa", Alexandru Făgădar (dar şi fiul acestuia) sau copiii de la grupul vocal "Melody" condus de Nicuşor Lăcătuş.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS