Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

25
Thu, Apr
112 New Articles

Umbra lui Manea. La Turda | GALERIE FOTO

Eveniment
Tools
Typography

În mod festiv, începând cu data de 29 septembrie 2014, teatrul turdean poartă cu şi mai mare responsabilitate dar şi onoare numele unui mare regizor care, în felul său, şi-a pus amprenta pe instituţia de cultură din Turda.

De fapt, pe 13 august Consiliul Local al Municipiului Turda aproba hotărârea de consiliu cu numărul 197 privind atribuirea Teatrului Municipal Turda denumirea de "Teatrul Aureliu Manea Turda".Astfel, printr-un act oficial, teatrul turdean avea să intre, într-un anume fel, în lumina celui care a fost Aureliu Manea.
Luni, însă, mai multe personalităţi au fost de faţă la momentul dezvelirii plăcii comemorative Aureliu Manea, placă ce a fost dezvelită de însăşi sora regizorului, Viorica Samson Manea, împreună cu primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie.
"Turda a fost un loc în care nu a existat pentru mine decât teatrul. Trupa lui fiind mică şi dornică de încercări mi-a prilejuit experienţe teatrale inedite. Acolo nu trăiam decât pentru teatru, uniţi în jurul unei idei, unui stil, unei teme, în aşa fel încât sărbătoream în fiecare zi. Eram născuţi pentru a face teatru", cita, emoţionată, directorul teatrului turdean, Narcisa Pintea, din cel care a fost regizor la Turda şi al cărui nume este acum şi al teatrului turdean.
Tot emoţionată a fost şi Viorica Samson Manea care, înaintea momentului dezvelirii plăcii comemorative, spunea: "Dragi prieteni, cu profundă emoţie şi cu o imensă mândrie vom dezveli astăzi o placă comemorativă în amintirea fratelui meu. Fie ca patima lui pentru teatru dragostea de viaţă, umanitatea, inocenţa, spiritul lui creator şi profesionalismul de care a dat dovadă să-şi lase amprenta asupra acestei instituţii şi să-i dea vigoarea care să o ridice la nivelul reputaţiei numelui pe care îl poartă de acum. lupta pe care a dus-o de-a lungul anilor să ne inspire în fiecare zi, tenacitatea de care a dat dovadă să fie un exemplu de urmat. să ne înclinăm cu respect şi să apărăm cu toate puterile noastre modesta moştenire pe care ne-a lăsat-o şi crezul lui într-o artă curată".
Definit ca "regizor artistic vizionar, figură legendară a teatrului românesc, lider al generaţiei şi creator de spectacole eveniment de mare originalitate", pe placa dezvelită la teatrul turdean se menţiona că "în semn de recunoaştere a contribuţiei lui la dezvoltarea artei teatrale româneşti, Teatrul municipal Turda, la care a regizat între anii 1970 şi 1991, se numeşte, din 13 august 2014, Teatrul «Aureliu Manea»".
Participant activ la dezvelirea plăcii, primarul Tudor Ştefănie spunea: "Desigur, este o seară minunată şi pentru că s-a organizat această festivitate mult aşteptată şi care, în acelaşi timp, reprezintă o realitate () Eu cred că toţi avem ceva de spus când vream să facem lucruri performante şi că fără suflet şi fără dorinţa de performanţă niciodată nu se va realiza mare lucru", primarul turdean încheindu-şi alocuţiunea cu o referire la oamenii de teatru "trebuie să îi apreciem pe toţi cei care, iată, duc această viaţă grea, să le dorim în continuare performanţe şi mult succes, să le mulţumim şi noi şi să-I mulţumim şi lui Dumnezeu că îi ţine sănătoşi şi sper ca teatrul municipal turda «Aureliu Manea» să fie una din instituţiile cele mai performante ale vieţii teatrale româneşti".
Printre cei care au avut cuvinte de laudă şi apreciere la adresa celui a cărui nume este purtat de către teatrul turdean s-au mai numărat Raluca Zamfirescu (actriţă şi director al teatrului "Toma Caragiu" Ploieşti), Mirela Cioabă (actriţă a teatrului "Marin Sorescu" din Craiova), Paul Salzberger (scenograf la televiziunea israeliană sosit acasă la Turda tocmai din Israel după 42 de ani), Ion Cocora (critic de teatru), dar şi Cornel Mihalache (om de televiziune şi regizor), fiecare dintre aceştia găsind că este o onoare să fie prezenţi la un asemenea eveniment.
Mai mult decât atât, Cornel Mihalache a fost prezent la evenimentul de la Turda cu un film intitulat "Eseu final sub formă de poem despre teatru", un film cu şi despre Aureliu Manea, un film compus din frânturi de viaţă, de muncă, de teatru, dar şi de existenţa din afara spectacollui, din afara piesei, un film la realizarea căruia au fost folosite imagini din arhiva TVR, din arhiva personală a familiei Manea dar şi de la repetiţiile spectacolului "Scrisorile portugheze".
Un moment mai aparte a fost cel oferit, chiar înainte de încheiere, de către nimeni altul decât Teodor Tanco, fost director al teatrului din Turda. amintind de perioada în care a fost director al teatrului de la Turda, Teodor Tanco a amintit şi de cele trei mari spectacole ale teatrului turdean regizate de Aureliu Manea cu care instituţia turdeana a participat la un turneu de o săptămână la Bucureşti, sala fiind neîncăpătoare pentru cei veniţi să urmărească spectacolele lui Aureliu Manea. "Nu am ce să ofer mai scump teatrului din Turda decât prietenia mea cu Paul (Salzberger - n.r.) şi întruchiparea acestei opere comune care, de fapt, a fost o conlucrare strânsă între Aureliu şi Paul pentru decorul de la «Roata în patru colţuri»", spunea Teodor Tanco înmânând Narcisei Pintea o imagine înrămată cu schiţa de decor pe care Paul Slazberger a făcut-o pentru spectacolul regizat de aureliu Manea, "Roata în patru colţuri".

{gallery}2014/140929teatruManea{/gallery}

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS