Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Începe programul educaţional al Fundaţiei Transylvania Trust

Sursa imagine: transylvaniatrust.ro

Diverse
Tools
Typography

În data de 30 iulie 2017 va începe programul educaţional al Fundaţiei Transylvania Trust, destinat studenților arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă, muncitorilor din industria construcțiilor, precum și altora interesați.

Până acum programul a avut aprox. 2000 de participanți din 26 de ţări (printre care România, Ungaria, Albania, Australia, Belgia, Brazilia, Franţa, Polonia, Slovenia, Suedia, Letonia, Rusia, Marea Britanie, SUA, etc.).

Scopul programului organizat în incinta Castelului Bánffy din Bonţida este revigorarea și instruirea  meseriilor tradiționale din domeniul construcțiilor în context intercultural.   

Durata taberei este de două săptămâni, timp în care participanții vor cunoaște principiile și metodologiile reabilitării patrimoniului construit prin prelegeri ținute de profesori universitari și specialiști din țară și din Marea Britanie. Iar în cadrul atelierelor practice de zidărie şi tâmplărie vor lucra cu meșteri restauratori din țară: reconstruiesc bolți, consolidează structuri istorice, învață tehnici de pictură murală, respectiv restaurează mobilier vechi. Programul conține şi o excursie de studiu la Salina Turda şi la Biserica Reformată din Sic – recent restaurată, în cadrul căreia se vor vizita mai multe monumente de valoare din Transilvania, dintre care unele sunt în curs de restaurare, participanții având ocazia să studieze și alte lucrări de reabilitare.

Tabăra se va desfășura în perioada: 30 iulie – 13 august 2017. Pe pagina Facebook a Castelului - https://www.facebook.com/BanffyCastleBontida/ - puteți afla mai multe detalii despre implementarea programului şi despre evenimentele care vor avea loc vara aceasta la Bonțida.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS