Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

25
Thu, Apr
112 New Articles

Craciunu' Batranu', a venit din nou la scoala "Horea, Closca si Crisan"

Diverse
Tools
Typography

Sala festivă a Şcolii Gimnaziale "Horea, Cloşca şi Crişan" din Turda a fost, din nou, gazda spectacolului devenit tradiţional deja "Vine Crăciunu', Bătrânu'!".

Cum spunea şi învăţătorul Emil Moldovan, "şi anul acesta peste 150 de copii au urcat pe scenă (...) cu diferite momente: colinde, poezii dedicate sărbătorii crăciunului sau sărbătorilor de iarnă în general, poezii de iarnă, poezii de Crăciun, scenetă care a evocat naşterea lui Iisus, momente cu gazda care îşi primeşte colindătorii, în aşa fel încât să creeze atmosfera plăcută de Crăciun".

Aşa cum arăta prezentarea evenimentului, "spectacolul din această seară încearcă să surprindă imaginea iernii aşa cum era odinioară. Imaginaţi-vă case care dorm sub acoperişuri încărcate de omăt, flori de gheaţă ce împodobesc geamurile, brazi încărcaţi în cojoace de zăpadă şi glasuri vesele de copii ce alunecă cu săniuţe peste covorul alb, nemărginit".

În vederea redării acestor imagini de iarnă, copii s-au pregătit împreună cu învăţătorii, cu diriginţii, cu profesorii de muzică sau cu profesorii de religie.

Unii cu emoţii mai mari, alţii cu emoţii mai mici, elevii au urcat pe scenă în faţa publicului care - în majoritate format din părinţi fiind - îi sorbeau din priviri.

Potrivit desfăşurătorului, pe scenă au apărut elevii clasei a II-a A (coordonaţi de profesor Ancuţa Corla), apoi Patricia Hideg din clasa a IV-a B, apoi elevii din clasa I A (coordonaţi de profesor Angela Miclăuş), apoi elevii din clasa I B (coordonaţi de profesor Diana Muncaciu), apoi Iulia Popa din clasa a IV-a A (recitând poezia "S-apropie Crăciunul"), apoi elevii clasei a IV-a C (coordonaţi de profesor Crina Paşc), apoi corul clasei a VII-a A, apoi elevii clasei a III-a B (cu sceneta "Irozii"), apoi grupul de colindători conduşi de profesor Carmen Ţandea.

"Ne apropiem de finalul spectacolului, însă finalul îl dorim unul tradiţional" mai spunea prezentarea spectacolului, prezentare în care erau anunţate ca urmând pe scenă elevele Lorena Hideg, Maria Borcea şi Natalia Presecan, pregătite de Maria şi Emil Moldovan.

Fiecare din elevi au fost răsplătiţi cu câte un mic dar, moment la care au contribuit, de fapt, cadrele didactice din fonduri proprii.

Finalul spectacolului a aparţinut, însă, tuturor, aşa cum e tradiţia în ultimii peste 20 de ani la Şcoala Gimnazială "Horea, Cloşca şi Crişan": toţi cei prezenţi - cadre didactice şi părinţi - au colindat împreună o colindă.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS