Oratorul

După unii, Vuşcan nu avea setat balansul de alb. Adică, într-o fotografie, dacă albul e alb, toate culorile sunt ceea ce ar trebui să fie, deci "corecte". Dacă albul e gălbui sau albăstrui, toate culorile sunt cu aceeaşi nuanţă. Altfel spus, imaginea se confruntă cu o decalibrare. La fel părea şi discursul lui Vuşcan: decalibrat.
Ne-am tot gândit oare cum am putea să redăm cât mai plastic atmosfera în care discursul nepotrivit al unui om - cel mai probabil cu bune intenţii - ajuns în politică a reuşit să creeze nemulţumire în rândul unor oameni cu sentimentele înghesuite pe un butoi cu pulbere?
Amintindu-ne că doar cu o zi înaintea întâlniri s-a întâmplat împlinirea a 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, am zis să încercăm să le combinăm cumva. Astfel, ne-am ascuţit un pic condeiul şi am purces la a pune în ritm şi rimă de "Scrisoarea III" mai degrabă o stare de spirit (aşa cum am perceput-o noi) decât nişte fapte. Adică ne-am concentrat mai degrabă pe un liric pe care am încercat să îl sugerăm cu un fals epic (?!?!).
Aşadar, chiar dacă nu vi se pare a fi un editorial, încercaţi să percepeţi acest text tot ca pe unul de opinie, doar că tricotat ceva mai altfel, mai cu model...

La un semn, în tot oraşul, visele speranţe leagă...
Demnitari în limuzine... Vine delegaţia întreagă!
Politicieni de suflet ai lui Ponta, delegaţi,
Vin ca să vorbească-n public, să consume nişte waţi
Şi umplând toată parcarea cu maşini cât un buget
Lasă mască tot oraşul care vrea doar trai decent.
Într-o luptă-imaginară, pe de-o parte-s demnitarii
Iar pe de-alta sunt săracii care nu mai au salarii.
Şi-au venit, care de care, să discute, să se vadă,
Unii doar ca să promită, alţii să nu creadă-o boabă.
Întâlnirea-i programată să se ţină la Palat
Vor să intre şi-unii, şi-alţii şi să creadă că nu-i blat...

Şi mulţimile se mişcă iar, pe trepte, un noian
De şomeri ce-ar vrea să intre-n sala "Mircea Mihăşan"
Portarii, privind la dânşii, îi întreabă-n cinstea goală:
- Ce vreţi, bă? - Noi? Mai nimica, vrem să stăm şi noi în sală!

La un semn deschisă-i poarta şi şomerii dau năvală,
Se-mbulzesc tot rânduri-rânduri să nu lase sala goală.
Intră toţi. Unii se-aşază, alţii stau doar în picioare
Şi se pun pe aşteptat de gogoşi şi vorbe-uşoare.
Dar deodată altă uşă se deschide şi pe ea
Intră, unul câte unul, politicieni sadea.
Şi merg, unul după altul, în lumini, să umple scena. 
Printre ei, Vuşcan, prefectul, pare că-şi făcuse tema: 
Ia în mână microfonul şi, privind lung în aval,
Începe să le promită Combinatul Social...
Oamenii se uită-n gol şi dau semne că nu-l cred
Apoi unii prind curaj şi să-ntrebe se reped:
- Tu eşti, Gheorghe? - Da, măi oameni... Şi-am venit cu promisiuni
De mă credeţi, toţi de-aicea o să v-angajaţi de luni.
- Orice gând ai, dom' Vuşcane, şi oricum vei fi sosit, 
Cât suntem atâţia-n sală, noi îţi zicem: stai pitit!
Despre partea angajării nu vrem, dom'le, să ne minţi
Sau bagi mâna-n buzunare să ne dai nişte arginţi?
Ori vei vrea s-o dai de-a-ntoarsa, să găseşti, instant, o cale?! 
Nu de alta, da' facturile n-aşteaptă mila dumitale!
De-o fi una, de-o fi alta, acum suntem tot şomeri
Bucuroşi le-om duce toate indiferent ce ne ceri.
Vii şi ne vorbeşti aicea tare simplu şi uşor...
Poate uiţi că-n anii ăştia ne-am călit în laminor?
- Staţi, măi oameni!... Bag de seamă că aici voi aţi venit
S-auziţi că şi noi, ăştia, lângă voi am suferit!
- Vai de mine! Nu se poate să ne spui o-aşa vrăjeală...
Oare voi, sau noi, de-aicea, adormeam cu burta goală?
Oare voi luaţi şomajul şi, venind cu bani acasă,
Vă-nchinaţi în faţa sorţii că spuneaţi "Azi stăm la masă"?
Oare voi gândeaţi păcate când, privind în ochi copiii,
Vă juraţi adânc în barbă: "Nu ne flămânzesc ei fiii!..."?
Voi eraţi cei mereu gata ca atunci când se dă semn
Să ieşiţi cu toţi în stradă, sau să scrijeliţi şi-n lemn:
"Fabrica este a noastră, nu ne-o fură-un venetic,
Invitat la noi în casă de-un politic de nimic"?
Voi vă plângeţi că alături de pălmaşi aţi suferit?! 
Păi când noi ascundeam lacrimi voi nu eraţi de găsit!
Apăreaţi doar ca năluca în campanii, promiteaţi,
Noi semnam la preavize... în oglinzi vedeam rataţi...
Ne vedeţi cal de bătaie prea slăbit să ţină şaua,
În schimb voi vreţi doar călare şi-agitaţi în vânt nuiaua.
Noi, doar plebea vânturată... Voi, privindu-ne de sus,
Ne vedeţi prea mici şi credeţi că nimic n-avem de spus
- Nu-i aşa! Staţi să vă spunem pentru ce noi am venit,
Ne-am urcat cu toţi pe scenă c-un proiect ce l-am găsit
Pentru voi cei făr' de muncă, să veniţi să v-angajaţi
Ca să vă simţiţi iar oameni cu salar şi respectaţi
Vrem s-aveţi în casă pace iar pe masă s-aveţi pâine
Şi să nu mai vărsaţi lacrimi, să aveţi şi voi un "mâine"
Şi speranţa să-ncolţească în suflet la fiecare,
Să aveţi şi bucurie, să uitaţi clipele-amare.
Să vă spunem câte-n lună şi în stele, dacă vreţi, 
Iară voi să ne-nţelegeţi, dacă forţă mai aveţi,
Că vă spunem adevăruri şi că nu vindem minciuni,
Că suntem decât toţi ceilalţi mult mai harnici şi mai buni.
- O, tu nici visezi, Vuşcane, câţi în cale ni s-au pus:
Ministere şi partide, chiar şi patronatul rus!
Chiar şi domni cu haine scumpe, lucitoare, au venit
Să explice la prostime despre marfă şi profit
Politicieni cu voturi multe adunate-n spate
Au venit ca să ne spună cum că ei ne fac dreptate.
Însuşi marinarul Băse, preşedintele cel uns,
A venit în combinat şi cu ruşii s-a ascuns
În birouri să vorbească, cică, de metalurgie,
Apoi să dea declaraţii la TV-uri, să se ştie
Că a fost şi el aicea, cu maşină şi malaci
Şi-angajaţi ca să-l filmeze, ca să hăhăie în draci.
Iar apoi în limuzină s-a suit şi... dus a fost! 
Şi în combinat ghici cine a rămas luat de prost?
Tot pălmaşul, nea Vuşcane, deci noi cei de-aici, din sală!
Iar mata-ncălzeşti aceeaşi ciorbă tot în vechea oală?
- Vedeţi bine că-nţelegeţi absolut total greşit?
Pentru altceva aicea noi cu toţii am venit!
Suntem noi, din ministere, prefectură, noi, baştanii
Ăia despre care ziceţi că învârt aiurea banii,
Demnitari cu-obraz subţire, coborâţi din tot înaltul:
Cordoş cu-ale lui mandate puse unul peste altul,
Liviu Pop, băiat de treabă, fost şi pe la minister
Ca să facă dialogul social, dar efemer...
Domnul Don este aicea, de la AJOFM,
Cartel Alfa nu se lasă, nu-i aşa Valentine?
Domnul Hanga, da, primarul, e aici... şi Lojigan
E prezent ca să vă facă să-nţelegeţi cum că am
Doar intenţii pozitive şi că pentru voi noi vrem
Ca acest proiect să fie chiar mai mult decât putem
Să vă oferim noi vouă. Şi-i pe bune, nu-s minciuni.
Gata cu politica, măi oameni! Facem lucruri, nu minuni!
- Nu minuni! N-avem nevoie! De minuni ne-am săturat!
Că minunile promise ne-au adus azi la Palat
De-am ajuns noi, toţi de-aicea, falnici, bravi, mândri şomeri, 
S-ascultăm din nou de alţii ce ne spun când au puteri:
Că sunt buni şi ne salvează de al sărăciei val
Predicând pe ici, pe colo, Combinatul Social.
- Cum, când calea mi-e deschisă să vorbesc la microfon
Să nu-l las să vă explice ce ştie pe domnul Don?
Tot ce are dânsu-n mapă şi în minte, tot ce ştie
Trebuie ca să vă spună şi să scrieţi pe-o hârtie
Ca să nu uitaţi, măi oameni. Poate vă interesează
Să aveţi un loc de muncă... Ştiţi, contează...
Mai ales acuma, cu proiectul nost' cu tot,
Când nimic nu-i mai politic, să ne-mpiedecăm de-un vot?
- Chiar de-un vot, da, nea Vuşcane, căci votul ce îl gândeşti
Îţi arată clar în faţă: şi noi ştim poveşti cu peşti.
Iară combinatul ăsta pe care-l aveţi în gând
Nu e chiar o sperietoare pentru un şomer de rând.
- Sunteţi extraordinari, măi oameni! Credeţi-mă: nu mai pot!
Las pe alţii să vorbească, să vă explice ei tot...

Şi abia tăcu prefectul... Ce mai freamăt, ce rumoare!
În sală ţâşneau discursuri şi oameni în reflectoare.
De la masa cea întinsă se-nălţau tot rânduri-rânduri
Să agaţe microfonul şi să-mpartă-ale lor gânduri
Peste sala-ntunecoasă plină-ochi pân' la balcoane
De disponibilizaţi pe care viaţa i-a făcut cu toane,
I-a făcut să fie sceptici, să nu creadă tot ce-ascultă
Mai ales când li se toarnă vorbă lungă, vorbă multă
Fără pic de consistenţă, fără miez, doar cu mult fler.
Ce-l mâna pe el s-asculte? Ce voia orice şomer?
Dreptul său voia să-l smulgă de la orişice patron
Pentru că se săturase şi voia să fie om
Ca alţi oameni ce-i văzuse: fără griji, fără probleme,
Om ca alţii între oameni, să n-aibă de ce se teme,
Să simtă întotdeauna că ai lui îi sunt aproape
Şi de-o fi - Doamne fereşte! - măcar au să îl îngroape.

Într-o lume tot mai strâmtă, cu locuri tot mai puţine, 
Parcă sângele speranţei s-a scurs strop cu strop din vine
Nici putere nu mai este, zgomotu-i tot mai departe,
Clipele trec ca şi pagini care termină o carte... 
Dară, totuşi, câteodată, fulgerul trezeşte, parcă, 
Trupul amorţit pe care viaţa iarăşi îl încearcă
Şi-n lumina orbitoare vorbele se-aud pe pleoape
Care se deschid iar şansa creşte,-i mai aproape.
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie
Vorbele de prin discursuri vin lovind ca tesla-n 'oaie
Te trezeşti şi simţi revolta cum îţi ia somnul cu mâna, 
Inima-ncepe să bată lovind pieptul una-ntr-una, 
Simţi în cap cum se-nfiripă tot cuvinte şi cuvinte, 
Mintea parcă se deşteaptă şi-l ghiceşti pe cel ce minte. 
Te ridici semeţ, ca bradul, şi nu-nghiţi tot ce se toarnă, 
Paradigma bănuielii oameni şi valori răstoarnă, 
Vorbele fără substanţă dau în tine, dar se frâng
Şi rămâi mereu deasupra ca stejarul peste crâng
Iar minciuna, vorba goală, cad cuvânt după cuvânt,
Spulberate şi-aruncate-n depărtare sunt de vânt... 
Iar când tot se risipeşte, când discursul s-a-ncheiat
Falnic naşte adevărul înţeles, râvnit, curat.

(Articol scris pentru Ziarul 21)