John Franklin Gerrard a revenit, cu spiritul, din nou printre prietenii, printre amicii săi, printre cei care l-au cunoscut. De data asta, însă, a revenit prin lucrările sale pe care, probabil, le-a mai admirat încă odată de undeva de sus.
Fără a purta neapărat un titlu, expoziţia cu lucrări ale lui John Gerrard a avut vernisajul vineri, 3 iulie la Galeria Municipală de Artă din Turda, eveniment care a umplut din nou spaţiul în care expozanţii pot comunica, prin lucrările lor, cu iubitorii de artă.
Fie că era vorba de turdeni, de clujeni sau de locuitori ai Pietroasei, cei care l-au cunoscut pe John au fost prezenţi la vernisaj pentru a-l omagia - şi în acest fel - pe cel care a fost, se pare, iubit de toată lumea, chiar dacă a venit de departe pentru a se stabili, într-un final, la Pietroasa, comuna Moldoveneşti.
Expoziţia restrospectivă de pictură, aşa cum spunea şi sculptorul Iosif Stegaru, a fost organizată şi pentru ca iubitorii de artă să aibă prilejul de a vedea lucrări care nu prea au fost expuse.
"În căsuţa de la Pietroasa pare să-şi fi găsit liniştea sufletească. I-a trebuit doar un radio cu tranzistori fixat pe postul de ştiri al BBC, cărţile lui şi hârtiile pe care îşi făcea însemnări aproape zilnice" spunea Iosif Stegaru despre americanul care chiar făcuse o pasiune inclusiv din a-şi îngriji propria grădină de zarzavaturi.
Atât de integrat a fost John Gerrard în comunitatea de la Pietroasa încât inclusiv monografia comunei Moldoveneşti conţine mai multe fotografii în care apare artistul american, consătenii lui John demonstrând pe deplin omenia tipic românească atât cât timp John a locuit la Pietroasa, cât şi la actul final: "la înmormântare sătenii s-au adunat ca la unul de-al lor de la care şi-au luat rămas bun", menţiona Iosif Stegaru care şi-a încheiat alocuţiunea cu un îndemn: "Ar fi bine să ne rugăm cu toţii lui Dumnezeu să-i deschidă lui John uşile atelierelor unde îngerii pictează cerul şi norii!".
Prezent - în viziunea Feliciei Răcean - cu sufletul său, cu spiritul său, prin lucrările pe care le-a lăsat, lucrări care exprimă libertate, bucurie şi echilibru, John Gerrard este cel despre care Felicia Răcean spunea că a dezvăluit permanent un suflet extrem de sensibil şi de bun în acelaşi timp.
"În lucrările sale se află armonie, nu vedem negru, nu vedem culorile dure, tari, trecerile sunt foarte elegante. Lucrările reprezintă o armonie în consens cu sufletul său. Cerul pe care l-a pictat este albastru deschis nu are nori ameninţători".
Prezentându-l pe John ca pe un om interesat de ştiinţa spirituală, un om cu idei foarte frumoase, Gabriela Leoveanu şi-a amintit că John i-ar fi povestit la un moment dat că şi-a căutat foarte mult un loc care să fie al lui - un loc pe care se pare că l-ar fi găsit, până la urmă, la Pietroasa - convingerea artistului american în acest sens fiind exprimată chiar prin vorbele sale: "eu sunt al unui loc şi îl caut pe acela".
Despre John Gerrard au vorbit şi Dumitru Popa sau Diana Lazăr, însă nu înainte ca Sorin Vasilichi - prezent la eveniment alături de soţia Ancuţa - să ofere un moment mai aparte în cadrul vernisajului.
Proprietar al unei cabane la Pietroasa, Sorin Vasilichi - împreună cu soţia sa - au fost mereu aproape de John, care îi vizita foarte des şi petreceau mult timp împreună. Şi poate şi în urma acestei apropieri, Sorin Vasilichi a fost cel care, în cadrul vernisajului a avut prilejul, onoarea dar şi misiunea de-a citi o scrisoare aparţinând fiicei mai mari a lui John - Zoe - care a scris câteva rânduri în memoria celui care a fost tatăl său, rânduri care să fie citite la vernisajul expoziţiei omagiale în amintirea lui John Gerrard.
Vom reda în continuare rândurile scrise de Zoe, aşa cum le-am rescris, la rândul nostru, după înregistrarea audio a lecturii misivei sosite tocmai de peste ocean, din Statele Unite ale Americii.
Amintirea e un tovarăş de drum ciudat şi, prin răstălmăcirea şi pasiunile ei, reuşeşte să dea culoare anilor noştri de viaţă. Tot astfel reuşesc pensula pictorului, cuvintele, graniţele, războaiele şi familiile, toate dau culoare anilor noştri
Amintirea este, însă, şi cea care ne ţine. Una dintre cele mai îndepărtate amintiri ce-mi stau în memorie este cea a atelierului tatălui meu din Washington DC.
Persistă amintirea mirosului vopselelor de ulei, a cernelei şi îmi amintesc mâinile tale colorate mişcându-se de pe pânză pe hârtie. Tu, tată, ai sculptat şi ai pictat propriul tău suflet, piatra, grădinile cu culoare imprimate de gingăşia şi asprimea naturii.
Unele pânze se năşteau - din atingerea mâinilor tale - întunecate, marcate de suferinţă, altele ieşeau la iveală luminate, senine şi uşoare asemeni vântului ce se strecoară să mângâie firul ierbii.
În existenţa noastră ca oameni căutăm să înţelegem contradicţia între asprime şi blândeţe, dar nu putem găsi o deplină explicaţie sau o acceptare a singurului lucru ce ne uneşte: sfârşitul nostru, moartea.
Şi murim şi trebuie să plecăm fiecare dintre noi purtând în noi răsărituri, cântec de păsări, dragoste, lacrimi, glorie şi regrete.
Te-am văzut, tată! Timpul te-a însemnat aşa cum i-a însemnat pe toţi ceilalţi. Rămân în urma ta imagini care ne vor urmări obsedant şi cu aerul tău copilăresc închei cursa asta evadând în pasul ştrengăresc plin de bucurie.
John Gerrard, eşti din nou liber, eşti iertat şi eşti sălbatic asemenea ţinuturilor pe care le-ai iubit. Omagiul meu adus ţie azi nu se îndreaptă spre artistul, tatăl sau prietenul John Gerrard, deşi ai fost pe deplin câte puţin din toate astea. Toate definiţiile acestor titulaturi se pierd în flori de câmp, simţăminte şi ani. Omagiul meu e adresat spiritului tău.
M-ai învăţat să găsesc în mine esenţa puterii de a învinge în orice situaţie şi m-ai învăţat să transform asta în artă. Îţi mulţumesc tată.
Sunt recunoscătoare pentru existenţa acelor prieteni dragi ţie cărora le-ai dat prilej de învăţare prin felul tău de a crea şi felul tău neobosit de a gândi, prieteni care au rămas, în schimbul acestor daruri spirituale, alături de tine până în ceasul de pe urmă.
Mulţumesc tuturor pentru grija pe care aţi purtat-o tatălui meu, mulţumesc pentru tot ce i-aţi dăruit de-a lungul anilor.
La rândul său, Sorin Vasilichi a dorit să mulţumească atât celor care, venind din Pietroasa, au fost prezenţi la vernisaj - Valer Crişan şi soţia Maria şi "domnul Ilie" - şi care, spunea Sorin Vasilichi, "au fost prieteni cu John şi l-au susţinut fiecare cum a putut: sufleteşte sau material", mulţumiri fiind adresate şi clujenilor prezenţi la vernisaj şi care, de-a lungul timpului, au fost alături de John, fiecare în felul său.
Vernisajul nu a fost lipsit şi de un moment de rugăciune oficiat de părintele Călin Bungărdean, cel care l-a şi condus pe ultimul drum pe John cu două luni în urmă.
Cei prezenţi s-au putut bucura şi de preparatele gătite special pentru eveniment, dar mai ales de ceaiul pregătit din plantele culese de John.
Un număr de peste 30 de lucrări aparţinând lui John Gerard pot fi admirate pe simezele Galeriei Municipale de Artă din Turda.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
