Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Thu, Apr
115 New Articles

Problema tarifelor la apa, impachetata intr-o hartie cu miros de intimidare

Administraţie
Tools
Typography

Noul liberal (şi fostul pedelist) Cristian Haiduc a prezentat în şedinţa Consiliului Local Câmpia Turzii de joi, 20 noiembrie 2014, un document prin care executivul de la Câmpia Turzii ar avea nişte pretenţii de la unii din consilierii locali.

Şi consilierii la care se făcea referire nu erau oricare, ci unii anume, adică cei care, la un moment dat, doreau să introducă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind revocarea unei hotărâri anterioare a forului deliberativ local de la Câmpia Turzii - HCL 122/02.10.2013 - prin care se aprobaseră valorile tarifelor la apă. Ei bine, prin revocarea acelei hotărâri, consilierii "vizaţi" de documentul fluturat de Haiduc doreau scăderea tarifelor la apă.

La un moment dat viceprimarul Avram Gal atrăgea atenţia că s-a terminat campania electorală - menţiune căreia vechiul şi noul liberal Dorin Lojigan a replicat spunând că da, campania electorală s-a terminat odată cu câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis - însă subiectul principal e altul.

Mai exact, Cristian Haiduc spunea că prin documentul sosit din partea executivului de la Câmpia Turzii şi semnat de către primarul Radu Hanga şi administratorul public Petre Pop se menţiona cum că "vă solicităm să vă asumaţi întreaga responsabilitate asupra consecinţelor financiare în cazul în care prin revocarea HCL 122 din 02.10.2013 este compromis proiectul şi sunteţi obligaţi să returnaţi sumele mai sus menţionate", observaţia noului consilier PNL fiind că "deci dumneavoastră ne spuneţi nouă că noi trebuie să returnăm sumele pe un proiect european?".

Precizând că forul deliberativ local de la Câmpia Turzii nu este parte în proiectul european, nu este semnatar al acestui proiect, Cristian Haiduc nu vedea rostul documentului pe care l-a primit, document pe care îl considera o formă de intimidare.

Mai mult, Cristian Haiduc era de părere că scopul proiectului derulat de Compania de Apă Arieş nu este acela de a majora tarifele, ci de a face investiţii în aşa fel încât tarifele să fie la un nivel corect, noul consilier PNL adăugând că nu e normal ca permanent să fie majorate tarifele şi Compania de Apă să acumuleze foarte mulţi bani şi să facă angajări de "zeci de persoane care nu fac nimic", angajări care nu sunt motivate de o modificare a activităţii operatorului de apă.

Şi ca să dea public şi o replică documentului, Cristian Haiduc a solicitat să îi fie puse la dispoziţie documente privind proiectul derulat de Compania de Apă Arieş, privind contractul de finanţare şi obiectivele asumate prin proiect, privind situaţiile financiare ale companiei documente care să fie studiate şi, spunea Haiduc, "după aceea o să venim cu observaţii şi ne susţinem sau nu proiectul de hotărâre".

Mai împăciuitor, viceprimarul Avram Gal a considerat că partidele politice care au reprezentanţi în consiliul local pot desemna una sau două persoane - fiecare partid - să se formeze o delegaţie care să stea de vorbă cu reprezentanţi ai conducerii CAA şi să se ia decizii privind posibilitatea modificării tarifelor la apă.

Poate mai trebuie menţionat că, aşa cum apare pe siteul primăriei Câmpia Turzii, hotărârea 122 din 2 octombrie 2013 e cea care se referă la "reconfirmarea (ajustarea) tarifelor aferente furnizării serviciilor de apă şi canal, în cadrul ariei delegării Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «APA VĂII ARIEŞULUI», pentru intervalul 2007-2013" şi a fost aprobată de către 14 din cei 15 consilieri prezenţi la şedinţă (din totalul de 19), şedinţă al cărei preşedinte a fost Cristian Haiduc, prin aceeaşi hotărâre fiind mandatat viceprimarul de atunci - Dorin Lojigan - "să voteze în numele şi pe seama Municipiului Câmpia Turzii, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA VĂII ARIEŞULUI preţurile stabilite".

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS