Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

Ce legatura este intre Samoila Gal si Pinocchio?

Administraţie
Tools
Typography

Aparent niciuna. Dacă, însă, doriţi să aflaţi care este, de fapt adevărata legătură între consilierul local Samoilă Gal e la Câmpia Turzii şi Pinocchio, nu aveţi decât să citiţi rândurile care urmează.

O nouă hotărâre a consilierilor locali de la Câmpia Turzii avea să schimbe modul în care arată consiliile de administraţie ale unor instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiu.

În HCL 111/2012 "privind numirea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii în Consiliile de Administraţie şi în Comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Câmpia Turzii" s-au desemnat reprezentanţii. Însă, de atunci lucrurile s-au mai schimbat.

În primul rând la instituţiile de învăţământ unde sunt peste 500 de elevi este nevoie de trei reprezentanţi ai Consiliului Local în consiliul de administraţie iar potrivit vechii hotărâri sunt astfel de instituţii unde sunt câte doi reprezentanţi. E vorba de Şcoala Gimnazială "Mihai Viteazu" (unde reprezentanţii Consiliului Local în CA sunt Ghemeş Sabin Marcel şi Sălăjean Alin Valentin) şi Şcoala Gimnazială "Avram Iancu" (unde reprezentanţii Consiliului Local în CA sunt Bene Andrei şi Bretoiu Horaţiu Vasile). În aceste două cazuri era nevoie de numirea câte unui reprezentant pentru fiecare din consiliile de administraţie ale celor două şcoli.

Mai mult, însă, consilierul Horaţiu Bretoiu a anunţat că doreşte să se retragă din calitatea de membru în CA din motive de timp nefavorabil (adică deoarece timpul nu îi mai permite să desfăşoare şi o astfel de activitate, ca să nu o dăm pe glumă pentru că poate nu toată lumea înţelege). Astfel, la momentul la care şi-a anunţat retragerea, Bretoiu a mai anunţat şi propunerea Comisiei nr.1 a Consiliului Local pentru respectivul CA. Astfel, în lipsa lui Bretoiu şi cu încă un consilier în plus, ca să fie trei, propunerea finală era: Bene Andrei (care era şi în varianta iniţială şi nu şi-a anunţat retragerea) plus Florin Popescu şi Gheorghe Rece (noile propuneri).

Însă, pentru consiliul de administraţie de la Şcoala Gimnazială "Mihai Viteazu" mai era nevoi de o propunere. Şi propunerea a venit din partea consilierului Gheorghe Rece, care l-a propus pe consilierul (şi, mai nou, colegul de partid) Ilie Giurgiu.

Şi ca şi cum asta nu era suficient, consilierul Cristian Haiduc a anunţat, la rândul său, că se retrage - tot pe motiv de timp nefavorabil (am explicat mai sus, nu reluăm pentru cei ce citesc pe sărite) - din funcţia de membru în consiliul de administraţie de la Centrul Bugetar "Pinocchio".

Cu un alt loc vacant ivit pe dată, iată că era nevoie, tot pe dată, de o nouă propunere. Şi aceasta nu a întârziat să apară: viceprimarul Avram Gal l-a propus pe consilierul Samoilă Gal (unii susţin în continuare că e doar o coincidenţă de nume) ca să fie reprezentantul Consiliului Local Câmpia Turzii în consiliul de administraţie al Centrului Bugetar "Pinocchio".

Votul secret nu a oferit surprize, toţi cei propuşi fiind acceptaţi de colegii consilieri în funcţia de reprezentanţi ai forului deliberativ local în consiliile de administraţie pentru care au fost propuşi.

Nu ştim dacă asta v-a lămurit în legătură cu legătura dintre Samoilă Gal şi Pinocchio, însă poate că a sosit momentul să aflaţi (cei care nu ştiţi deja) că destinul lui Samoilă Gal pare a fi mult mai legat de Pinocchio decât s-ar putea crede la prima vedere: acelaşi Samoilă Gal este reprezentantul Consiliului Local şi în Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii în Educaţie de la acelaşi - aţi ghicit! - Centru Bugetar "Pinocchio". Ei?...

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS