Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

La Luna, comemorarea eroilor si Inaltarea Domnului au fost marcate cu preoţi, coroane, cantece si poezii | VIDEO

Actualitate
Tools
Typography

Comuna Luna este una dintre unităţile administrativ teritoriale care joi, 21 mai, a marcat Înălţarea Domnului inclusiv printr-u eveniment de comemorare a eroilor.

Evenimentul desfăşurat la monumentul eroilor din satul Luna a reunit reprezentanţi ai administraţiei locale a comunei, reprezentanţi ai partidelor politice cu filiale în comună, reprezentanţi ai Bazei 71 Aeriană, reprezentante ale Asociaţiei Femeilor Voluntare Luna, preoţi, elevi, cadre didactice şi cetăţeni.

Începutul a aparţinut corului Asociaţiei Femeilor Voluntare Luna care au marcat debutul evenimentului intonând imnul României.

După slujba de pomenire a eroilor oficiată de un sobor de preoţi din comună, elevi ai şcolii din Luna au oferit un moment de cântece şi versuri închinate eroilor.

"Aş dori să aduc, la rândul meu, un omagiu ostaşilor căzuţi în primul şi în al doilea război mondial" spunea primarul Laurenţiu Tör precizând că doreşte să transmită "un mesaj de bine, de bucurie, de fericire" din partea comandorului Marius Mihai Ouatu, la întâlnirea de la Luna Baza 71 Aeriană fiind reprezentată şi de lt. col. ing. Dumitru Crişan Culei, lt. col. Petrică Iancu şi plt. maj. Dorel Paşcalău.

După ce s-a referit la una dintre realizările ultimei perioade din satul Luna, primarul Laurenţiu Tör şi-a încheiat alocuţiunea cu mulţumiri: "Vă mulţumim pentru faptul că sunteţi în număr atât de mare la această sărbătoare şi, de asemenea, mulţumesc doamnei director a şcolii, doamna Rus, şi, bineînţeles, grupului care s-a format în satul nostru, asociaţia voluntară condusă de doamna Susana Mirică".

"Vă rog să îmi permiteţi să fiu exponentul comandantului Bazei 71 Aeriană de pe teritoriul acestei comune şi a întregului nostru colectiv de cadre militare şi militari profesionişti pentru a aduce şi noi un omagiu eroilor care secolul trecut şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim astăzi aici, prezenţi, să respirăm acest aer curat şi proaspăt şi pentru ca noi, cei îmbrăcaţi în haina militară să ne pregătim asiduu să putem să le urmăm exemplul", spunea, în cuvântul său, şi lt. col. Petrică Iancu, cel care, de asemenea, recunoştea că unele dintre acţiunile militarilor de la Baza 71 Aeriană pot fi deranjante pentru cetăţeni, însă Petrică Iancu a asigurat că militarii se pregătesc "pentru a duce mai departe ceea ce eroii pe care-i omagiem astăzi au făcut-o de-a lungul vremurilor".

Nu în ultimul rând, la monumentul eroilor din Luna au fost depuse coroane de flori de către cei prezenţi.

Secvenţe din discursurile primarului Laurenţiu Tör şi a lt. col. Petrică Iancu găsiţi AICI.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS